În majoritatea cazurilor, aceasta poate fi o greșeală minoră, care se poate transforma, însă, într-o problemă de siguranță.

Începând de astăzi, utilizatorii vor primi o notificare atunci când comanda lor este confirmată, care le va aminti cu puțin timp înainte de sosirea mașinii să verifice dacă plăcuța de înmatriculare și șoferul sunt la fel cu informațiile pe care le văd în aplicație. Alerta se lansează de astăzi și va fi disponibilă pentru toți utilizatorii Uber în zilele următoare.

De asemenea, Uber adaugă un banner în aplicație, din momentul în care comanda este confirmată și până la începerea cursei, pentru a aminti utilizatorilor cum pot identifica mașina corectă:

Pasul 1: verifică plăcuța de înmatriculare.

Pasul 2: verifică marca și modelul mașinii.

Pasul 3: vezi dacă fotografia șoferului se potrivește cu acesta.

”Ne dorim ca funcționalitatea Check my ride să devină sinonimă cu Uber. Această notificare nouă va aminti oamenilor să completeze cei trei pași de fiecare dată când se urcă într-un Uber. Este un reminder vizual al importanței pe care o acordăm atât siguranței, cât și modului în care tehnologia poate face călătoria mai sigură ca niciodată”, spune Ash Kebriti, General Manager Uber Europa Centrală și de Est.

De asemenea, călătorii pot ruga șoferii să le confirme numele. Șoferul poate vedea numele utilizatorului în aplicație, la fel cum numele șoferului este vizibil în aplicația pentru utilizator. Pentru a face cunoștință mai ușor, pot întreba ”Pentru cine este comanda?”. La fel, și șoferul poate ruga utilizatorul să-i confirme numele (”Ce șofer așteptați?”).

Anul trecut, Uber a lansat o serie de funcții de siguranță, pe lângă posibilitatea de urmărire prin GPS a tuturor curselor și a verificării șoferilor. Multe dintre aceste opțiuni au fost evidențiate în cea mai recentă campanie Uber, #Siguranțaaremereuprioritate:

  • Butonul de urgență - La apăsarea lui, utilizatorii și șoferii/ curierii se pot conecta direct cu serviciul pentru situații de urgență.
  • Contactele de încredere - Utilizatorii își pot alege acum 5 prieteni sau membri ai familiei ca fiind “contacte de încredere” și, printr-o singură apăsare, pot să distribuie detaliile despre cursă, pe care le pot personaliza ușor din secțiunea “preferințe”.
  • Centrul de siguranță - o secțiune cu informații despre siguranță, unde utilizatorii găsesc toate detaliile despre funcțiile cheie de siguranță existente în aplicație, dar și informații despre șofer și mașină, urmărirea cursei prin GPS, rating și sistemul Uber de feedback și asistență.
  • Alertele de viteză - O opțiune ce reamintește șoferului și partenerilor de livrare să păstreze o viteză sigură, în limitele legale.