Decizia celor de la Uber este efectul dorinței companiei de a renunța la mașinile tradiționale, care emit o groază de noxe în atmostferă, în favoarea celor electrice, mult mai ”prietenoase” cu mediul.

Programul pilot pe care compania îl lansează se va desfășura pe o perioadă de un an, iar orașele în care vom vedea cum șoferii primesc un bonus dacă dau mașina cu benzinză pe una electrică sunt Austin, Los Angeles, Montreal, Sacramento, San Diego, Seattle.

La finalul lunii februarie, Uber lansa și la București serviciul UberGREEN, care folosește mașini 100% electrice. București este primul oraș din Europa Centrală și de Est în care Uber oferă un serviciu de ridesharing complet electric, în parteneriat cu Eldrive. În primele trei luni de la lansarea serviciului UberGREEN în Capitală, aproape 10.000 de persoane au ales să meargă cu mașini 100% electrice.

Tot în România, se pare că Uber ar fi amendat de autoritățile de la noi cu 200.000 de lei pentru un incident de securitate a datelor cu caracter personal. Puteți citi mai multe pe profit.ro.