Dacă până de curând se vorbea despre faptul că oficialii europeni pregătesc un regulament mult mai strict cu privire la conținutul extremist pe social media, astăzi a fost prezentată o propunere oficială de către Comisia Europeană. Potrivit unui comunicat de presă al instituției europene, au fost propuse următoarele reguli pentru a asigura eliminarea rapidă a conținutului extremist în online:
- Regula de o oră: Comisia consideră că propagana teroristă are cel mai mare impact în primele ore de la apariție, datorită vitezei de diseminare, acesta fiind motivul pentru care propune un termen limită obligatoriu din punct de vedere juridic. Astfel, conținutul extremist trebuie să fie eliminat în decurs de o oră de la ordinul unei autorități naționale competente.
- Definire clară a conținutului terorist: Acesta este văzut ca fiind un material care incită sau susține săvârșirea infracțiunilor de terorism, promovează activitățile unui grup terorist sau oferă instruire în tehnicile de comitere a infracțiunilor teroriste.
- Obligația de a asigura siguranța: Toate platformele trebuie să se asigure că nu sunt folosite în mod abuziv pentru diseminarea conținutului propagandist. Pentru a evita orice situații cu potențial risc, furnizorii de servicii sunt obligați să ia măsuri proactive - cum ar fi utilizarea de noi instrumente - pentru a-și proteja mai bine platformele și utilizatorii de abuzurile teroriste.
- Intensificarea cooperării: Propunerea venită din partea Comisiei Europene stabilește un cadru pentru intensificarea cooperării între furnizorii de hosting, statele membre UE și Europol, urmând ca primii doi să desemneze puncte de contact disponibile 24/7 pentru a facilita urmărirea ordinelor și sesizărilor de eliminare a conținutului extremist.
- Creșterea transparenței și a responsabilității: Transparența și supravegherea vor fi garantate prin rapoarte anuale, precum și prin raportarea periodică a măsurilor adoptate.
- Măsuri de protecție solide: Furnizorii de conținut vor putea să se bazeze pe mecanisme eficiente de reclamații. În cazul în care un conținut a fost eliminat în mod nejustificat, furnizorul va trebui să-l restabilească cât mai curând posibil. Platformele care utilizează instrumente automatizate de detectare a conținutului extremist vor avea nevoie de supraveghere și verificare din partea unei persoane pentru a preveni înlăturarea eronată.
- Sancțiuni financiare descurajante: Statele membre vor trebui să instituie sancțiuni eficace, proporționale și disuasive pentru nerespectarea ordinelor de eliminare a conținutului terorist în online. În cazul în care aceștia nu se conformează, riscă sacțiuni de până la 4% din cifra globală de afaceri.