Media Galaxy continuă seria discuțiilor despre inovație sub platforma Open Innovation Hub. Cel de-al doilea eveniment din cadrul seriei, Imagery Innovators, a fost dedicat rolului tehnologiei în segmentul TV și a adus laolaltă pasionați, specialiști, artiști și cunoscători care au purtat o discuție deschisă în jurul acestei teme. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu LG România.

Televizorul rămâne centrul ecosistemului de divertisment

Cei prezenți au fost de acord că televizorul rămâne un punct focal al locuinței, capabil să aducă toată familia laolaltă pentru momente de divertisment. În cadrul discuției, a fost subliniat rolul TV-ului ca un “instrument de escapism din realitatea zilnică și de pătrundere într-o realitate care să blocheze tot stresul din jur”, așa cum l-a numit Cristian Mărculescu. De aceea, rolul noilor tehnologii TV este acela de a crea în intimitatea locuinței o experiență de vizionare care să concureze cu experiența cinematică. În acest sens, tendința principală remarcată de specialiști este tocmai aceea de a crea un grad mai ridicat de imersiune și engagement ale privitorului pentru a răspunde nevoii tot mai pregnante de stimulare senzorială și emoțională.

“Democratizarea” imaginii și a sunetului de calitate

“Inovațiile din zona imagery transpun în casele noastre experiența cinematografică autentică, alături de cele mai apreciate funcționalități din industria de profil. Noua tehnologie audio dinamizează spațiul și reușește să proiecteze spectatorul în mijlocul acțiunii”, a notat Tudor Petre. Astfel, se remarcă creșterea accesibilității soluțiilor care oferă sunet și imagine de calitate. Acestea devin din ce în ce mai compacte și disponibile la scară largă. Soundbar-uri, boxe high-end incluse în televizor, ecrane de tip OLED, care luminează individual fiecare pixel, creșterea calității sunetului prin apariția de noi tehnologii precum Dolby Atmos, sunt doar câteva dintre inovațiile care au setat direcția construirii unei experiențe “specializate” dincolo de sala de cinema în ultimii ani.

Vizionarea imersivă și realitatea virtuală

Mixul de imagine și sunet de calitate nu mai este însă suficient. Relația unilaterală cu TV-ul nu mai este de actualitate, iar interactivitatea cu ecranele devine din ce în ce mai mult o facilitate căutată de consumatori, în special de categoria tânără. Așa cum au menționat cei prezenți la discuție, “generația Y” a avut acces direct la ecrane mobile prin intermediul cărora au interacționat cu conținutul și caută în prezent aceeași interacțiune pe orice device. Această interacțiune se realizează prin ecrane tactile, dar și prin noile generații de telecomenzi specializate, ergonomice, care asigură o manipulare și o interacțiune mai prietenoasă cu televizorul.

Totodată, tehnologiile de tipul 3D sau realitatea virtuală sunt tot mai prezente și dorite de utilizatori. Dacă însă avansul tehnologic în zona de imagine este extrem de rapid, conținutul nu se poate adapta în același ritm progresului. Se remarcă așadar nevoia de colaborare între producătorii de device-uri și furnizorii de content pentru o aliniere în acest sens. Cu toate acestea, “realitatea virtuală este o tendință importantă în zona video, deoarece oferă un grad ridicat de stimulare și o experiență deosebită la îndemână și în deplină siguranță”, a subliniat Ada Roseti. Specialiștii anticipează că zonele în care realitatea virtuală va avea cel mai important rol sunt cele legate de sport, aplicații educative sau canale documentare. De asemenea, VR-ul va fi asociat în viitorul apropiat cu zona de gaming și animatics, cu o lume virtuală construită de la zero.

Televizor versus dispozitive mobile

Dacă tehnologiile care asigură o experiență imersivă nu sunt încă disponibile pe scară largă, aceasta începe să fie construită prin “colaborarea” a două device-uri: TV plus smartpohone sau tabletă. Astfel, deși poate părea că între TV și zona mobile există un conflict, în realitate cele două tipuri de device-uri sunt complementare și construiesc o experiență completă pentru utilizator. “Device-ul mobil este un <second screen> pentru privitor care, în timp ce urmărește un show TV, este activ online și captiv pe cele două ecrane, are o experiență duală”, a notat Cristian Manafu. Acesta a subliniat și faptul că interacțiunea dintre device-uri oferă noi posibilități. Spre exemplu, mobilul poate deveni o extensie a televizorului, iar TV-ul, la rândul său, un depozitar al datelor din toate dispozitivele mobile ale familiei.

Conținutul on-demand

În ceea ce privește modul în care utilizatorii consumă conținut TV, se remarcă și creșterea consumului de conținut “la cerere” (content on demand) prin platforme de tipul Netflix, HBO GO sau prin aplicații ale televiziunilor (Eurosport, Discovery). Pe lângă accesibilitatea instant la conținutul dorit, a fost subliniat faptul că acest tip de conținut poate reprezenta o soluție pentru reducerea pirateriei.

Regândirea designului pentru extinderea sweet spot-ului

În ceea ce privește design-ul ecranelor TV, specialiștii anticipează că viitorul aparține ecranelor plate care permit extinderea așa numitului “sweet spot” (zona în care se obține cea mai bună experiență), atât din punct de vedere al imaginii, cât și al sunetului, fără a limita poziția privitorului. “Acest tip de ecrane sunt dedicate familiei, pe când ecranele curbate sunt recomandate pentru o experiență limitată - solo sau în doi”, a menționat Ciprian Mirea. Ecranele flexibile sunt și ele apreciate și au intrat deja în producția de serie.