Claudiu RâpanFosta fabrică Industria Bumbacului aflată pe Splaiul Independenței, după Biblioteca Națională, și-a spus de mult povestea. Din ea a mai ramas doar clădirea, gri, neîngrijită, ca un bloc aflat în veșnică construcție. Nici măcar uși sau geamuri n-are. Însă odată ce treci de intrarea care numai siguranță nu îți inspiră, vei avea parte de o surpriză de proporții. Povestea DESCHIS Gastrobar.
Alexandra Mocanu și Mircea Răcaru au avut o idee. Și au pus-o în practică. Sătui de mainstream-ul din sfera Horeca bucureșteană, au zis să facă altceva. Spațiul fostei fabrici este închiriat, aceasta folosind în trecutul apropiat la găzduirea de galerii de artă stradală. De asta se ocupase ea împreună cu un fost asociat. Când și-a unit forțele cu Mircea a fost pentru altceva, un bar-restaurant hipstăresc cu nisip, pescăruși și aer de Vamă.
Mircea este un tip liniștit. Mă întâlnesc cu el chiar pe terasa de pe acoperiș și mă întreabă politicos dacă mă servește cu ceva de băut. După ce alergasem tot orașul în mijloc de iulie, cuvintele lui au răsunat ca ”Oda Bucuriei” lui Beethoven în urechile mele. Fără conotații politice însă. E un tip căruia îi place să se bucure de viață, să se relaxeze, să ia o pauză și să-și pun ordine în gânduri. A lucrat în domeniul restaurantelor și barurilor de când se știe și, spune el, următorul pas a fost să-și deschidă ceva: ”Am început să lucrez în acest domeniu pe la 14 ani, dintr-o ambiție cumva. Am vrut să muncesc, să învăț să apreciez valoarea banului. Mereu am fost pasionat de domeniul Horeca. M-a fascinat, a avut acel ceva care m-a atras puternic. Am fost captivat de interacțiunea asta continuă dintre oameni. Și de genul ăsta de libertate. De la început am știut ce vreau să fac. Am știut că trebuie să muncesc foarte mult ca sa fur meserie și să mă descurc”.
Tânărul de 30 de ani a deținut fiecare poziție posibilă în acest domeniu. A învățat cât a putut, s-a autoeducat, iar acum face față cu brio vieții de patron. Tot timpul a căutat să facă lucrurile cum vrea el, să-și arunce proverbiala pensulă pe o pânză nepictată: ”Partea cu antreprenoriatul s-a născut pur și simplu din dorința mea de a face lucrurile altfel. A fost mai mult despre faptul că am evoluat în domeniul ăsta, am știut mereu că mi se potrivește. Am lucrat cam tot ce se poate, barman, ospătar etc. Așa am înțeles cel mai bine tot spectrul afacerii. Să văd exact ce nevoi sunt și cum se conduce un astfel de business”.
Tot din seria Start-UP Urban. Povestea Băcăniei Secuiești de lânga Piața Muncii.
”Pe la vreo 28 de ani am simțit nevoia să mă exprim. Oricât de mișto ar fi fost oamenii cu care și pentru care lucrasem până atunci am simțit nevoia să o iau pe cont propriu. Doi ani numai asta am făcut. M-am interesat cum să fac să-mi deschid propriul bar-restaurant. Este deosebit, am căutat să ies din mainstream. Nu avea cum să iasă altceva din colaborarea între mine și Alexandra”, mai spune Răcaru.
Ea, imaginea în oglindă a lui Mircea. Alexandra s-a alăturat mai târziu discuției. Tânăra a venit cu spațiul, unde înainte se ocupa de organizarea galeriilor de artă stradală și a vernisajelor: ”Am găsit spațiul acesta acum cinci ani. La început a fost o galerie de artă contemporană stradală. Însă am avut nevoie și de un spațiu pentru evenimente. Trecerea a fost destul de finuță. Am combinat expozițiile cu petrecerile. Și transformarea s-a petrecut. De aproximativ un an am renunțat cu totul la partea de galerie. Ne-am concentrat exclusiv pe partea de bar și de restaurant”.
Tot din seria Start-UP Urban. Povestea kebab-ului inedit pe care-l găsiți la Calif.
”De design-ul terasei s-a ocupat o echipă de patru arhitecți, un grup de prieteni. Ne-am înțeles extraordinar de bine unii pe alții. Pe partea tehnică însă, ne-am lovit de ceva dificultăți, însă oamenii care ne-au ajutat sunt inventivi, s-au descurcat până la urmă. Nu e totul gata, mai avem de lucru. Vrem să închidem cumva porțiuni de terasă, să poată lumea să vină și pe timp de poaie”, mai spune tânăra.
Impact imediat și de lungă durată
Gastrobarul și-a DESCHIS porțile în urmă cu un an. În prima seară a fost plin, iar asta a devenit rapid un obicei. Oamenilor le place amplasamentul, mâncarea, atmosfera. Înțeleg și de ce. N-am ce spune, chiar e deosebit. Au fost asaltați cu cereri de rezervare și au trebuit să regândească din mers toată treaba: ”Când am deschis, impactul a fost uriaș. Nu ne așteptam la așa ceva. Ne era cam frică de distanță, locația nu e una tocmai centrală. Am început cu o petrecere destul de mare, iar a doua zi ne-am trezit că totul e rezervat pentru următoarele trei. Ne-a luat pe sus toată treaba asta, am rămas uimiți. A trebuit să regândim unele aspecte, aveam nevoie de mai mulți oameni. Apoi am deschis și spațiul de jos, acum în aprilie. Pentru găzduire de evenimente. Momentan se află în lucru”, adaugă și Mircea.
Cei doi tineri nu s-au axat foarte mult pe mâncare. Însă au avut succes chiar și așa. Burgerii lor sunt foarte apreciați iar puiul se comandă în prostie. Pe viitor, ei vor să extindă acest aspect și să-și găsească o identitate culinară aparte. Însă asta ar putea dura, după cum spune Mircea: ”În zona mâncării nu ne-am dezvoltat foarte mult. Însă avem câteva preparate foarte căutate, burgerul și puiul cu legume. Va mai dura puțin până ne găsim identitatea culinară. Lumea vine des să mănânce și să ia și acasă. Ingredientele sunt de calitate. Nu ne-am propus să avem unul sau mai multe produse vedetă, pur și simplu s-a întâmplat (râde)”.
Economii, riscuri, izbândă
Bani de acasă, apartamente la bancă, economii strânse de familie. Au mizat totul pe succesul afacerii lor și până acum le merge de minune. Însă costul nu a fost mic. S-au chinuit și încă întâmpină destul de multe dificultăți. Bugetul fix pe care și-l propuseseră s-a dus pe apa sâmbetei, însă ei nu regretă. Le place foarte tare ceea ce fac: ”Finanțarea de până acum a fost proprie, aproximativ 90.000 de euro. Investim continuu în echipament, în logistică. Nu am terminat de făcut tot ce ne-am propus. Am apelat la multe credite, împrumuturi, bani puși deoparte, mame, mătuși. Pornisem în minte cu un buget fix, securizat, însă nu am putut să ne ținem de el. Au fost așa multe de făcut, și am vrut să iasă totul cum ne-am dorit. Noi continuăm să investim. Tot ce câștigăm intră înapoi. Nu am ajuns încă la break even”.
Oamenii care frecventează acoperișul fostei fabrici, acum transformat total, caută ceva inedit. Dâmbovița curge ușor peste drum, neputând însă să acopere freamătul orașului. Se construiește în prostie, iar terasa este o adevărată oază de relaxare. Unde mai pui că mai vezi și câte un pescăruș sihastru care nu știe ce-i cu el acolo: ”Clientela noastră țintă sunt oamenii relaxați și deschiși. Avem o groapă cu nisip, seri de film, seri de muzică. Oameni care știu să se bucure de viață. Poți să spui că e ca la mare. De la început nu am vrut să ne nișăm. Suntem deschiși pentru toată lumea. Oameni cu o perspectivă relaxată și asupra lor și asupra timpului lor liber”, adaugă și Alexandra.
”Intrarea va fi improspătată, însă nu e prioritară. Am vrut s-o lăsăm așa, mai obscură. Cine vrea să ne găsească, ne găsește, nu ne-am semnalizat. Tot ce am realizat, am izbutit cu oamenii de lângă noi, cu energia lor pozitivă. Toată lumea ne-a susținut, a fost alături de noi”, au conchis la unison cei doi tineri.
Fotografiile au fost realizate de Ioana Sandu. Pe ea o găsiți aici.
