Așadar, iPhone X a sosit cu ajutorul celor de la evoMAG, unde îl găsiți pentru a-l precomanda. În momentul de față telefonul e destul de greu de găsit. Stocurile din toată lumea s-au dat, cererea este foarte mare și, deși sunt și foarte mulți adversari ai acestui terminal, iPhone X este un nou telefon Apple pe care iubim să-l urâm. Momentan, majoritatea magazinelor din România iau precomenzi pentru el, iar livrările vor fi peste câteva săptămâni cel mai probabil, pentru că stocurile nu mai există.

iPhone X este un telefon greu de găsit și greu de fabricat. Ecranul de ultimă generație de pe el se produce mai greu, așa că Apple a prioritizat. Și dacă intri pe site-ul oficial din Statele Unite, răspunsul pe care-l vei primi va fi de 3-4 săptămâni până la livrare.

Până atunci, i-am făcut primul unboxing acestui telefon, unboxing pe care-l găsești mai sus. La nivelul specificațiilor tehnice, avem un telefon de 5,8 inci, cu un ecran edge to edge, al cărui singur dezavantaj este acel breton din partea superioară despre care toată lumea a vorbit. Deși e interesant în multe situații, e un minus, mai ales atunci când faci browsing în modul landscape sau chiar în jocuri, care vor fi tăiate sau vor fi create în jurul acelei probleme.

Pe spate materialul din care e făcut iPhone este sticlă în două variante, ori argintiu spre alb, ori negru. Camera principală are 12 megapixeli și este una duală, cu un mod de portret care dă încă rateuri, fiind în beta, iar camera frontală are 7 megapixeli și face niște selfie-uri foarte bune.

Unul dintre aspectele cele mai importante ale telefonului este că a renunțat la butonul de home. Astfel, trecerea printre aplicații se face prin swipe din stânga în dreapta și invers, închiderea unei aplicații se face cu swipe de jos în sus, iar notificările pot fi văzute cu un swipe de sus în jos, dar doar din partea stângă. De altfel, un alt aspect interesant e că deblocarea se face doar cu fața sau cu parola, ceea ce e intrigant. Deblocarea merge uluitor de rapid și în primele impresii nu ne-a dezamăgit deloc.

Procesorul A11 Bionic permite aplicații de realitate augmentată, dar vom testa unele în review-ul pe care-l vom publica la iPhone X luni, pe site-ul nostru.

Telefonul poate fi găsit la evoMAG la prețul de 5.500 de lei, iar varianta de 256 de GB capacitate de stocare costă 6.300 de lei. Are 3 GB de RAM și îl vom trece prin toate scenariile pentru a vedea cum funcționează.