Up Achiziții, un hub online dedicat antreprenorilor, dezvoltat de Up România, funcționează similar unui magazin online de unde antreprenorii își pot comanda produse și servicii din cele peste 10 categorii din platformă.

Accesul la ofertele negociate din platforma Up Achiziții este gratuit, fără a implica costuri suplimentare sau achiziția unui abonament.

În platformă sunt disponibile produse de birotică și papetărie, apă, cafea, produse de curățenie, servicii de curierat, servicii de gestiunea documentelor, produse și servicii IT&C, sisteme de vânzare și gestiune pentru retail, servicii de consultanță juridică, servicii de contabilitate, abonamente pentru servicii medicale, dar și carduri de combustibil, soluții pentru managementul flotei auto, programe de dezvoltare pentru angajați și soluții HR pentru motivarea resurselor umane.

Toate acestea au prețuri deja negociate de către specialiștii Up România, iar unele pot fi reduse chiar și cu 50% anual, ceea ce înseamnă o economie de până la 120.000 lei pe an. Procesele sunt digitalizate, astel încât interacțiunea umană este implicată doar atunci când antreprenorii au nevoie de consultanță.

”Am răspuns la nevoia antreprenorilor de a avea mai mult timp și prețuri mai bune, totul într-o interfață simplă și intuitivă. Vrem să creăm o experiență de achiziție centralizată și unică în România”, explică Ciprian Gălăţanu, New Business director Up România.

Până în prezent, peste 2.500 de antreprenori, dintre care cei mai mulți din zona de comerț, transport și servicii au apelat la platforma Up Achiziții. În topul serviciilor alese de antreprenori sunt furnizori din categoriile de birotică, semnătură electronică, curierat, carburant și abonamente medicale.

”Cel mai mare beneficiu, confirmat și de clienții noștri, constă în confort, în faptul că poți apela cu încredere la specialiști care negociază continuu pentru tine, , astfel încât să faci economii, să reduci partea birocratică și să aloci mai mult timp business-ului. Pe termen lung ne propunem să construim o comunitate de afaceri în care antreprenorii să-și ofere, chiar și reciproc, produse și servicii avantajoase. Ne adaptăm rapid la nevoile din mediul de afaceri, iar digitalizarea este un pilon central pentru dezvoltarea Up România”, încheie Ciprian Gălăţanu.

Lista completă a produselor și serviciilor Up Achiziții poate fi accesată pe www.up-achizitii.ro.