Acum ceva mai mult de o lună, presa internațională, dar și cea locală, anunța cu mândrie vânzarea Brainient, una dintre cele mai populare companii cu acționariat românesc de peste hotare, către un cunoscut grup de producție video din State.

brainient

Curioși din fire, am vrut să aflăm mai multe despre modul în care decurge viața co-fondatorilor Brainient după intrarea în portofoliul Teads (o tranzacție pe care jurnaliștii TechCrunch o estimau în acel moment la peste 12 milioane de dolari, bazându-se pe câteva oferte anterioare primite de Emi Gal & co), dar și despre provocările care îi așteaptă acum în postura de angajați.

Andrei Bărăgan (32 de ani), fost CTO în cadrul companiei, în prezent Head of Product în cadrul Teads Studio, a fost cel care ne-a dat câteva ponturi.

O prezență discretă în ceea ce privește aparițiile media, Andrei se numără printre oamenii care au fondat Brainient în 2009 alături de Emi Gal. De altfel, în momentul vânzării către Teads, în echipa de management a Brainient erau trei români – Andrei Bărăgan (CTO), Cristina Pop (Financiar) și Mihai Iova (Creație) – și britanicul Jonathan Lewis (Comercial).

De aceea, credem că fiind parte din Teads ne va permite să ne extindem și să avem un produs utilizat la nivel global

”Am studiat programare în liceu, acasă la Târgu-Jiu. Am hotărât să mă mut în București pentru a uma cursurile Academiei de Științe Economice, având ca specializare principală domeniul computer science. În facultate am avut și primul meu job ca programator. Era pentru o companie de outsourcing pe care Emi o avea la acel moment. De la acea experiență am urcat constant și am ajuns și la roluri de management”, poveștește Andrei.andrei

Având birouri atât în România, cât și în Marea Britanie, Brainient s-a dezvoltat având la bază ideea că brandurile și publisherii pot crește engagement-ul unui video prin transformarea lor în reclame mult mai personalizate și interactive. Una dintre trăsăturile Brainient a fost cea a unui profil al utilizatorului în funcție de localizare, timpul de folosire a ecranului, oră, vreme și alte date contextuale.

Anul trecut, Brainient devenise deja un business care încasa 70 de milioane de euro, și lucra cu televiziuni din 12 țări, printre care Germania, Franța și Marea Britanie. Printre acestea se numără ITV, Channel 4, Channel 5, Dogan și Fox. Totodată, obținuse finanțări de peste 4 milioane de dolari de la entități precum Credo Ventures, Atlas Venture, Estag Capital, Sherry Coutu, şi 500 Startups.

În opinia noastră, o rețetă de succes. În plus, Gal și echipa sa aveau deja o serie de oferte de exit pe care le refuzaseră până la acel moment. De ce a fost acum momentul oportun pentru o vânzare? ”Din păcate, independența nu ne-a permis creșterea pe care ne-o doream. De aceea, credem că fiind parte din Teads ne va permite să ne extindem și să avem un produs utilizat la nivel global”, explică Andrei, care este acum Head of Product al Teads Studio și coordonează o echipă de 16 oameni.

După spusele sale, fosta echipă Brainient care a fost absorbită de Teads funcționează, deocamdată, ca unitate independentă în cadrul companiei americane. ”Trebuie să recunosc că munca mea nu este cu mult mai diferită decât ceea ce făceam înainte. Este, însă, mai greu să își găsești locul într-o companie mai mare”, afirmă Andrei Bărăgan.

Din noua sa poziție, Andrei trebuie să găsească cele mai bune modalități de a traduce nevoile de business și oportunitățile de pe piață în soluții de software. Este încă foarte mult implicat în procesul de dezvoltare (scrie cod, deleagă sarcinile către echipă în așa numitele sprinturi - îndeplinirea unui set fixat de sarcini ce trebuie rezolvate - sau pregătește lansările de produs). ”Sunt și un scut între echipele de business și dezvoltare”, glumește el.

Una dintre provocările mele în acest moment este a găsi un echilibru între cerințele pentru noile specificații și menținerea unei linii coerente în ceea de privește dezvoltarea produselor

Recunoaște, totuși, că jobul actual este puțin mai dificil decât cel de CTO în cadrul unui startup, prin prisma faptului că sunt mai mulți oameni interesați de modul în care produsele sunt dezvoltate și adoptate de consumatori la nivel internațional. ”Una dintre provocările mele în acest moment este a găsi un echilibru între cerințele pentru noile specificații și menținerea unei linii coerente în ceea de privește dezvoltarea produselor. Nu vreau să-mi copleșesc schipa”, spune Bărăgan.

De altfel, crearea și menținerea unei viziuni pe termen lung este o chestiune de maximă importanță pentru reușita unui business. ”Nu este suficient să ai un software bun”, este de părere Andrei Bărăgan.

Dacă vreți să aflați mai multe despre cum să conduci un startup și să-l faci atractiv pentru investitori și potențiali cumpărători, trebuie să vă spunem că Andrei va fi prezent la București pe 1 și 2 noiembrie la How to Web 2016. Și dacă vreți să știți cum puteți deveni milionari la 30 și ceva de ani, îl puteți asculta în cadrul panelului ”Founders stories from the region: Brainient”.