Compania din Grecia, fondată în 2012, este specializată în servicii de loializare, mobile marketing și mobile payments pentru sectorul bancar, telco și industria de retail. În prezent, Warply operează în șapte țări din întreaga lume, înregistrând o creștere de 260% în ultimii trei ani consecutivi (veniturile anuale ale Warply sunt de circa 3,5 milioane de dolari). Printre clienții Warply se numără Nestle, Ahold-Delhaize, Unilever, CNN, T-Mobile, Eurobank, Banca Națională a Greciei și Nobacco.

Programe CRM de la Warply pentru companii

Pentru piața din România, Warply își propune să ofere strategie și consultanță, precum și toate serviciile de implementare necesare în programele de loializare a clienților și programele de CRM. Prin “Warply Engage Marketing Cloud”, platforma avansată de Marketing Automation și CRM oferită de Warply, companiile pot crește interacțiunile cu clienții și spori vânzările, prin intermediul notificărilor push, prin sisteme pionier în colectarea punctelor de loialitate și prin mecanisme de recompensare (online și offline), prin segmentarea utilizatorilor și prin campanii omni-channel personalizate bazate pe date comportamentale, tranzacționale și geografice.

WarplyPay pentru plăți prin smartphone

În plus, Warply vine cu o soluție cloud de plată prin intermediul telefonului mobil, WarplyPay. Această soluție facilitează activitățile de comerț digital prin asigurarea unui proces de achiziție fără întreruperi pentru tranzacțiile în interiorul aplicației, fără redirecționare către altă aplicație bancară sau website. Această soluție reprezintă o variantă de plată pentru ca utilizatorii să își înregistreze cardul o singură dată. WarplyPay oferă, de asemenea, cupoane și vouchere, transformând orice aplicație de telefon mobil într-un adevărat portofel mobil de retail.

“Credem că România este o piață puternică, cu un potențial mare de dezvoltare, mai ales când vorbim de mobile banking și plăți digitale. Warply va investi în piața din România în următorii ani, obiectivul nostru fiind acela de a deveni prima alegere ca partener pentru soluțiile de loializare și plăți prin intermediul telefonului mobil”, a declarat Sotiris Alexopoulos, Head of International Business în cadrul Warply.

La nivel global, conform datelor clienților companiei, peste 80% dintre consumatori doresc să continue interacțiunea cu brandurile care au un program de fidelizare. Mai mult, programele de loialitate ale cardurilor demonstrează o creștere cu 35-45% a achizițiilor din fiecare an, mai ales în industria bancară, unde clienții care dețin aplicații de loializare sunt utiizatori de carduri cu frecvență foarte mare.