Vlad Andriescu și Oana Coșman s-au întâlnit în studio-ul start-up.ro la final de an pentru un rezumat special de Sărbători dedicat startup-urilor din România. Cum a fost anul, care au fost startup-urile cele mai interesante și care este mesajul pentru fondatorii de companii din partea noastră?

Anul 2023 a fost unul care poate fi descris ca fiind la final de ciclu. Astfel, fonduri precum Early Game Ventures sau GapMinder, finanțate prin European Investment Fund au ajuns la finalul ciclului lor, așadar nu au mai făcut noi investiții. Ele se pregătesc de Fondul II și pentru noi investiții. În plus, investitorii au fost și mai atenți la ce finanțări oferă în condițiile unei încetiniri a pieței.

Cu toate acestea, am putut vedea investiții mari, care denotă o evoluție a ecosistemului. Startup-uri precum FlowX sau Druid au primit investiții mari, dar piața a avut și momente dificile, cum au fost cele de la Fintech OS, care chiar dacă a crescut a trebuit să renunțe la un număr considerabil de angajați.

2023 a fost un an important și pentru start-up.ro. Oana Coșman și Florin Cașotă au realizat un film documentar dedicat evoluției ecosistemului din România - „Roaring Tigers of Europe”.

Documentarul va fi disponibil online pentru toată comunitatea interesată de modul în care a fost construită inovația în România pe 9 ianuarie de la ora 19.00.

Lungmetrajul a avut avanpremiera de gală pe 5 decembrie 2023, în prezența a aproape 300 de persoane din comunitatea de startup-uri din România. Avanpremiera a avut loc în Aula Magna a Universității Româno-American.

Documentarul ”Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe” acoperă 33 de ani de istorie, de la primii antreprenori din anii de tranziție, până la primele tranzacții ale companiilor de tehnologie, care au pus România în harta atenției internaționale.

Capitolele discuției de tip Year in Review, pe care o poți urmări pe YouTube și în clipul de mai sus, au fost:

00:00 Intro

1:29 - Cum a fost anul 2023 pentru investiții?

2:30 - Ce înseamnă pentru piața de startup-uri finalul ciclului fondurilor finanțate acum 5 ani?

5:10 - Despre documentarul dedicat ecosistemului de startup-uri din România - Roaring Tigers of Europe

28:00 - Verticalele active din România în privința startup-urilor

41:00 - Lucrurile pozitive din 2023 în lumea startup-urilor

43:00 - Lucrurile mai puțin bune din ecosistemul de startup-uri

49:05 - Dorințele pe 2024