Claudiu RâpanÎntr-o epocă în care mersul săptămânal la supermarket a devenit parte din folclorul marilor orașe, Băcănia ROD îți propune o alternativă interesantă atunci când vine vorba strict de mâncare. Ascuns la parterul unei clădiri de pe întortocheatele străduțe din jurul Pieței Amzei, micuțul magazin poftește cu ușa deschisă pe cei care vor să mănânce tradițional.
Laura mă așteaptă cu zâmbetul pe buze și cu masa pusă. E proprietara băcăniei: ”Am pregătit câte ceva pentru tine. Să guști din bunătățile noastre”. În fața mea, un platou cu brânzeturi, carne care mai de care și nelipsita zacuscă. Produse tradiționale românești pe care lumea le cumpără în masă de la cel mai apropiat hiper sau super market. Diferența e că aici sunt făcute tradițional, iar gustul are o poveste a lui.
Am stat de vorbă cu ea, o bucureșteancă get-beget care deține business-ul de pe Strada Mendeleev împreună cu soțul ei. E absolventă de ASE și a lucrat toată viața în corporații, ultima oară la Bayer. A sosit însă un moment în care a vrut să schimbe macazul. A vrut să deschidă ceva al ei de care să se ocupe exclusiv: ”Sunt născută și crescută în București, la fel ca și soțul meu. Am lucrat în trecut în domeniul achizițiilor pentru o companie românească și apoi pentru una multinațonală. A fost un moment de cotitură pentru mine, unul în care mi-am dat seama că am nevoie de mai mult timp personal. Mereu trebuie să existe un echilibru între muncă și viața personală. Astfel că am decis să pornesc pe drumul meu. Știam că sunt stăpână pe ceea ce fac, că știu să dirijez o echipă, pe scurt că am destulă experiență pentru a porni la drum pe cont propriu”.
Practic, a încercat să-și găsească timpul pentru a se bucura de lucruri în tihnă, lucru uneori imposibil în corporație.
Laura Rogojan este foarte mândră de băcănia ei despre care spune că crește foarte frumos. Printre o îmbucătură de brânză cu busuioc și o gură de apă aflu că lumea este foarte mulțumită de produsele ei și că investiția inițială s-a dovedit a fi mai mare decât credea ea la început: ”Investiția a fost proprie în proporție de 75%. Restul a fost un împrumut bancar. Tot procesul a mers conform calculelor noastre, până la un punct. Noi ne gândeam că o să ne descurcăm cu ce aveam însă ne-au mai trebuit mici adăugiri la buget pe ici pe colo. Avem o singură locație, cea din București. Momentan nu luăm în considerare deschiderea unei noi băcănii, nu avem nevoie. Aceasta crește frumos și credem foarte mult în ea”.
”Cei mai mulți dintre clienții care vin aici și cumpără sunt extrem de mulțumiți. Ne ocupăm și de vânzarea B2B, către hoteluri, restaurante sau alte magazine. Avem și o secțiune de catering, unde ne ocupăm de evenimente. De cele mai multe ori, noi livrăm produsele, iar restul personalului de la restaurant sau hotel se ocupă de ”design-ul” platourilor”, mai povestește Laura.
Noi considerăm că întoarcerea asta la tradițional ca formă de comerț, o simplă băcănie, este foarte bună și are căutare. Targetul și nișa există, sunt acolo
Femeia în vârstă de 38 de ani are așteptări mari. Este ferm convinsă că nu are cum să dea greș și, până acum, are dreptate. Nișa există. Oamenii vor produse făcute cu grijă, pe scurt, gustoase. Fără conservanți, fără rabat de la calitate: ”Comerțul modern are clar o altă formă, nu cea de băcănie. Avem magazinele mari, pline de reduceri, oferte etc. Însă mai exisă încă un segment de piață care caută și așa ceva, produse făcute în casă. O locație specializată pe un anumit tip de mâncare. Noi considerăm că întoarcerea asta la tradițional ca și formă de comerț, o simplă băcănie, este foarte bună și are căutare. Targetul și nișa există, sunt acolo”.
Zacuscă, brânză cu busuioc, vită neobișnuit de fragedă
Încep să înaintez cu tupeu în platoul cu bunătăți. Deși nu vreau să mă fac de râs, să zică Laura că am venit nemâncat, totuși nu ma pot abține. Vă vând un pont. Zacusca. Mie nu îmi place, însă aici m-am infruptat cu cea mai mare plăcere. O parte dintre legumele și fructele care ajung în conservele Băcăniei ROD sunt crescute chiar de ea și de soțul ei într-o livadă: ”Majortatea produselor pe care le comericalizăm, de exemplu, sunt făcute de noi. Gemul, al nostru. Vindem mâncăruri românești artizanale, făcute la nivel local. Indiferent de produsul pe care îl vindem, structura e aceeași. Toate sunt naturale, nu sunt industrializate, nu conțin conservanți chimici. Toate sunt handmade”.
”Avem și livezi și culturi, unde creștem legumele și fructele. Ardei, roșii, castraveți. Materia primă o luăm din zona în care o producem. Ce ne mai trebuie pe lângă, luăm de la localnici. Am avut la un moment dat cozonac făcut de un localnic din Bucovina. S-a vândut extrem de bine. De asemenea, avem și vinuri, de la podgorii micuțe românești și internaționale. Sunt vinuri de calitate, soiuri nobile. Naturale”, adaugă Laura.
Provocări în fiecare zi
Deja mi se face frică că îi las pe oameni fără zacuscă. Și fără branză cu busuioc. Laura începe să râdă: ”Te rog, servește, pentru tine am pus platoul pe masă”. Greu de crezut că a fost corporatistă cândva în viața ei: ”Pentru mine schimbarea de la corporație la băcănie a fost de bun augur. În primul rând multitudinea situațiilor în care am fost pusă având acest business a fost mult mai mare. Diversitatea problemelor de care ne-am lovit, în care a trebuit să ne gândim ce facem, cum facem, ce soluție să găsim, mi-a plăcut. A fost foarte provocator și mie mi-a plăcut asta. Într-o multinațională segmentul pe care acționezi e foarte restrâns. Depinzi de oamenii din subordine și comunici mai departe superiorilor. Aici nu ai cui să mai pasezi problema. Structura e atât de mică încât tot la tine ajunge (râde)”.
Problemele, responsabilitățile, grijile, toate sunt împărțite între cei doi soți. Liviu se ocupă de partea financiară, Laura de restul. Fac echipă bună și pe teren și în afara lui: ”Suntem specializați pe anumite activități. Eu fac mai de toate. Achiziții, vânzări, planificare de producție, verificarea calității, tot ce presupune business-ul ăsta. În afară de contablitate. Acolo se ocupă soțul meu. Nu am vrut să mă implic în acea zonă deoarece el se pricepe mai bine”.
”Fiecare are bucățica lui. El e pe partea strategică, direcția în care mergem, targetul nostru. De zona pe care o vrem să o accesăm, fie că e cea de consumer sau cea de Horeca. Deciziile strategice și financiare îi aparțin în totalitate”, mai spune antreprenoarea.
Cât despre bani, vor veni și aceștia. Ideea de bază este calitatea, profitul vine pe locul doi. Nu face la fel de mulți bani ca în multinațională, însă tot e mulțumită. Leii care vin se întorc în băcănie pentru a fi reinvestiți. ”Nu pot să spun că am ajuns la venitul lunar pe care îl aveam când lucram în corporație, însă sunt ferm convinsă că voi ajunge și acolo. Chiar voi depăși acel prag. Suntem într-un moment în care profitul se recapitalizează. Reinvestim aproape totul, profitul încă nu este așa mare. Însă creșterea e acolo, clar vom ajunge la nivelul la care ne dorim”.
Zacusca, brânza și salamul s-au terminat. Însă mai este destul de acolo de unde au venit. Micuțul magazin duce mai departe tradiționalismul și bunătățile românești. O alternativă foarte bună într-o vreme în care toți uităm de unde am plecat.
