Ziora este un software dedicat administrării afacerilor care necesită programări și este folosit, mai ales, de către saloane de înfrumusețare, wellness și SPA, cabinete medicale, stomatologice sau de psihoterapie, cluburi sportive, firme de avocatură și service-uri auto.
Platforma dedicată segmentului medical a fost lansată la finalul anului trecut. Clienții din acest domeniu sunt mai ales clinici de neurologie, cardiologie și psihoterapie. În România, în 2019, erau aproximativ 15.000 de medici stomatologi, 12.000 de cabinete medicale și 11.000 de medici de familie, conform datelor Institutului Național de Statistică.
250.000 de programări medicale în 2021
În mai puțin de o lună, Ziora va lansa primul portal de medical beauty și medical din România - cu ajutorul acestuia, specialiștii din aceste domenii vor beneficia de promovare gratuită pentru a-și crește baza de pacienți și clienți.
Managementul preconizează că în 2021 vor fi create aproximativ 250.000 de programări medicale prin Ziora.
De altfel, în decembrie 2020, Ziora a lansat o campanie prin care oferea acces gratuit până la finalul lunii martie clinicilor medicale care realizează teste pentru determinarea infecției cu Covid-19. Astfel, clienții persoane fizice se pot programa online, rapid, fără să mai aștepte în call center.
Țintă: venituri de 3,6 mil.euro în 2023. Extindere internațională din 2022
“Foarte mulți dintre noi am așteptat măcar o dată timp îndelungat, uneori chiar și 20 de minute, pentru ca un operator de call center sa ne programeze la consultația medicală dorită. Ziora este un instrument util atât clienților consumer, ajutându-i pe aceștia să se programeze ușor la medicul/cabinetul dorit, dar este mai ales o unealtă care poate redefini felul în care este admnistrată o afacere care lucrează cu foarte mulți pacienți, clienți, parteneri”, a afirmat Marius Chiriță, cofondator al Ziora Business IT, compania care a dezvoltat aplicația Ziora.
Fondatorii Ziora își doresc că anul acesta să ajungă la o cifră de afaceri de un milion de euro, iar în 2023 la 3,6 milioane de euro. De asemenea, aceștia au în plan ca în 2022 să se extindă în Ungaria, iar în 2023 în Franța.
De curând, compania s-a listat pe SeedBlink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din Europa de Sud-Est, în cadrul unei runde de finanțare de 140.000 de euro, pentru care compania cedează 10% din capital.
Compania este listată până la data de 3 aprilie 2021 și a strâns 60.000 de euro. Suma este necesară pentru promovare, dezvoltarea echipei și extinderea verticalelor de medical, auto și beauty la nivel național și internațional. De asemenea, antreprenorii discută cu un fond de investiții care analizează posibilitatea de a se alătura pentru a accelera extinderea în străinătate.
Clienții din zona de beauty, cei mai numeroși
Majoritatea clienților Ziora sunt din domeniul beauty: saloane de înfrumusețare, centre spa&wellness, centre de remodelare corporală, academii de profil, freelanceri, distribuitori și furnizori de produse.
Fondatorii Ziora estimează că anul acesta vor fi create peste 250.000 de programări pentru segmentul beauty. De asemenea, antreprenorii vor ca în 2022 să ajungă să colaboreze cu 10% din piața de beauty&wellness și să ajungă astfel la venituri de 2,6 milioane de euro pe acest segment.
Aplicația este disponibilă în Google Play (pentru dispozitivele Android), însă Ziora este recomandată pentru utilizarea în versiunea desktop, ca un soft de recepție, datorită complexității.
Printre serviciile oferite de platformă se numără: site personalizat (cu o componentă de e-commerce) pentru fiecare client; modul integrat pentru programare online sincronizat în calendarul aplicației; comunicare directă între furnizori și clienți; programarea mai multor servicii din cadrul aceluiași abonament; reminder (SMS); gestiune atât a personalului cât și a produselor; notificare pentru evenimente importante (recurentă, ziua de naștere a clientului persoană fizică; neprezentare); vânzare de produse atât direct din aplicație cât și comanda lor în momentul programării pentru a le ridica din salon. Înainte de data programării, Ziora trimite clienților un SMS și/sau un email de reamintire pentru a crește rata de prezență.
Aplicația a fost dezvoltată de către Marius Chiriță, Irinel Bîrsan și Cătălin Bălinișteanu. În anul 2020, s-au alăturat companiei și Silviu Chiriță, senior financial analist cu experiență în asset management, advisory și private equity și Lucian Rotar, antreprenor în serie și investitor din comunitatea TechAngels, cu peste 20 de ani de experiență în domeniul IT&C, atât în țară cât și în străinătate.