Oana Pascu, fondator Complice.ro
Oana Pascu a fondat Complice.ro în urmă cu 5 ani, deschizând o nișă puțin cunoscută, cea a cadourilor experiențiale. De atunci, Complice.ro a livrat mai mult de 1.000 de experiente inedite pentru clienți din zonele corporate și residential, dintr-un portofoliu care include 200 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țării și din străinătate.
La începutul lui 2020, businessul Complice.ro livra experiențe aproape exclusiv offline, însă pandemia a accelerat dezvoltarea unei direcții noi, adaptate contextului actual. Astfel, în prezent, Complice.ro deține un portofoliu cu zeci de experiențe online, orientate atât către segmentul residential, cât și corporate.
În câteva cuvinte, fă-ne un bilanț la un an de pandemie, atât profesional cât și personal.
Ca în fiecare bilanț, exista niște plusuri și niște minusuri. Dacă discutăm despre business, am pierdut unele oportunități - cel mai evident exemplu e reprezentat de evenimentele offline de business care nu au mai avut loc - și am înregistrat scăderi în comenzile medii venite de la persoane fizice. Pe de altă parte, au apărut oportunități noi în segmentul corporate (premiile, cadourile și give-away-urile concept, cele tematice sau seriale livrate angajaților, clienților sau partenerilor care în acest an s-au aflat mult mai departe) și ne-am extins aria de acoperire.
Practic online-ul a făcut posibil să putem livra experiențe nu numai în orașe noi din țară, dar și în toată Europa, de exemplu. Evident, ca toată lumea, am fost provocați să fim creativi, să ne reinventăm și să ne reorientăm. Cred că se aplică foarte bine sintagma: ce nu te omoară te întărește.
La nivel personal, a fost vorba de caruselul de emoții generat de întregul context sanitar (teama în primul rând pentru sănătatea celor dragi) și de business (incertitudine, lipsa de predictibilitate, presiuni etc). În același timp, însă, am petrecut mai mult timp în familie, am descoperit noi modalități de a ne petrece timpul împreună, ne-am redescoperit și apreciat casa etc. Cred ca întărirea relațiilor în familie a fost cel mai mare plus.
Care a fost cea mai importantă lecție învățată în pandemie?
Nu știu dacă a fost vreo lecție nouă, pe care să nu o știu sau să nu o fi auzit dinainte. Poate pe unele nu apucasem să le trăiesc pe propria piele și acum au capatat un sens mult mai puternic. Sau poate acum îmi sunt mult mai proaspete în minte.
Cel mai important pentru mine, cred, a fost să accept că nu pot avea predictibilitate 100%. Înainte de pandemie obișnuiam să spun că lipsa de predictibilitate este o mare problemă și tot încercăm să găsesc modalități de rezolvare. Odată cu pandemia mi-a fost clar că predictibilitate nu mai există, am acceptat, nu doar înțeles situația, și mi-am redirecționat energia în alte direcții. Aș mai enumera și:
- strategia este importantă, dar execuția este esențială. În pandemie multe strategii au devenit inutile, dar execuția a fost cea care, de multe ori, a făcut diferența între supraviețuire și renunțare.
- în lipsa sentimentului urgenței, dorința își pierde valoarea. Viteza de reacție a fost cheie și a reiterat că mai bine faci ceva imperfect, decât să nu faci ceva perfect.
- cu motivația potrivită, găsim în noi resurse inimaginabile, necunoscute.
Cum crezi că e diferit antreprenoriatul pentru o femeie față de un bărbat?
Personal, nu am resimțit niciodată diferența între femei și bărbați în business, întotdeauna oamenii au fost evaluați din punct de vedere al potențialului de business. Cred că am fost privilegiata să mă regăsesc mereu în medii normale, în care bărbații și femeile sunt văzuți doar din perspectiva valorii pe care o generează.
Singura diferență între bărbați și femei pe care am conștientizat-o de-a lungul timpului în business a fost că femeile devin mame și asta înseamnă, de cele mai multe ori, un timp mai lung de lipsă din business versus bărbații care devin tați.
Dar, de cele mai multe ori, aceste situații vin cu stabilirea unor priorități clare și a unei eficiente crescute. Majoritatea femeilor antreprenor au ca prioritate copiii și știu ca aceea este zona în care totul trebuie să fie bine, iar apoi acest lucru le oferă liniștea de a construi în business.