Urby ajunge în 40 de orașe europene și trece oceanul până în Argentina

Toamna trecută vorbeam cu sibienii de la Eventya – companie care deține în portofoliu city app-uri precum cel pentru Sibiu sau București și Urby, o aplicație care oferă recomandări pentru evenimente organizate în funcție de preferințe, locații și atracții, oferte și știri locale.

urby app sibiu startup aplicatie eventya

Primiseră de puțin timp o investiție în valoare de 300.000 de euro pentru devoltarea Urby și testau aplicația prin Amsterdam și Berlin, primele orașe din afara granițelor pe care startup-ul din Sibiu voia să le cucerească.

Astăzi, Urby – o aplicație care are ca target principal persoanele care locuiesc pe o perioadă ceva mai lungă într-un oraș, cărora le oferă conținut adaptat, în funcție de interesele pe care le au – a ajuns în 40 de orașe europene, majoritatea din România și Olanda. Pe listă se află Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht, Nijmegen, Tilburg (Olanda), Berlin (Germania), Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Craiova, Cluj, Oradea, Iași, Sibiu, Timișoara, Tîrgu Mureș (România). Iar din luna ianuarie, developerii Urby au introdus pe lista de orașe și Buenos Aires și Cordoba (Argentina).

Urby ajunge în Argentina și vrea 100 de orașe până la finalul lui 2017

”Am primit mai multe cereri de la utilizatori de acolo, așa că am făcut setup-ul pentru cele mai mari orașe de acolo și am început să strângem un grup de early-adopters”, ne-a spus Ionuț Munteanu, fondatorul Eventya.

Ionuț își dorește ca până la finalul anului Urby să fie prezent în 100 de orașe europene, dar și în alte două țări. De altfel, după cum spunea în luna septembrie, Olanda era marele test pe care trebuiau să îl treacă pentru a confirma necesitatea aplicației și modul în care resursele disponibile pot fi aplicate și în afara țării.

”Olanda ne-a ajutat să ne dăm repede seama că uneltele pe care le-am folosit în România pentru a crește utilizatorii, nu funcționează și acolo. Dar am reușit să atragem atenția și punem în prezent la punct o strategie de creștere pe Europa împreună cu o agenție internațională de Community Management”, afirmă Ionuț.

7.000 de utilizatori activi pentru Urby

Acum, Urby are peste 7.000 de utilizatori activi în fiecare lună și peste 2.500 de evenimente active. În același timp, numărul paginilor de profil ale business-urilor sau ale organizațiilor a ajuns a 60.000.  Munteanu spune și că de la începutul acestui an au lansat o subscripție Premium pentru business-urile locale, 40 de clienți activi fiind interesați de această unealtă.

”Ne așteptăm la o creștere considerabilă în a doua parte a anului, după ce vom derula simultan pe mai multe țări o campanie de creștere a utilizatorilor și țintim să ajungem la 40.000 de activi pe lună”, completează Ionuț Munteanu vizavi de numărul utilizatorilor Urby.

Bani europeni pentru Urby

De la cei 300.000 de euro oferiți de un business angel, creatorii Urby nu au mai căutat finanțări din partea unor investitori privați. În schimb, au aplicat pentru fonduri nerambursabile în cadrul Horizon2020.

În același timp, nu au renunțat la gândul de a cuceri piața americană. Așteaptă doar să mai crească puțin înainte de a intra în luptă cu giganți precum Yelp sau TripAdvisor.

”Vrem să vedem niște rezultate financiare bune înainte să ne gândim serios la piața din SUA. Un model de monetizare sustenabil la nivelul Europei este cel mai important lucru în momentul de față”, mai spune Munteanu.

Comentezi?

Jurnalist cu o experiență de 10 ani în presa de business (Forbes România, Ziarul Financiar, Business Standard), călător pasionat, ascultător avid al poveștilor spuse de oameni faini și junior în ale antreprenoriatului. Co-fondator al www.thetrends.ro, Oana scrie despre cele mai noi tendințe din lumea tech, descoperă locuri de vis pentru următoarea vacanță și urmărește îndeaproape antreprenorii locali.