Finanțarea se va face printr-o contribuție de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), intitulată „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”.

Circa 20 de fonduri private equity vor fi finanțate în cadrul acestei selecții.

Fondurile de capital privat sunt fonduri de investiții care au ca obiect investițiile în companii private, precum startup-urile, pentru a le ajuta să crească, dacă vorbim despre companii aflate la început de drum, fie pentru le ajuta în expansiune, în cazul scaleup-urilor. Fondurile de private equity pot avea la dispoziție resurse financiare de la investitori privați sau de la investitori instituționali, precum băncile de investiții, corporații sau alte instituții financiare.

Apelul este disponibil la pagina dedicata pe site-ul Fondului European de Investiții, iar aplicațiile pot fi depuse până în decembrie 2025.

Apelul este destinat echipelor de management de fond, încorporate sau nu la data depunerii aplicației.

Selecția va fi efectuată de către experții Fondului European de Investiții, conform criteriilor și procedurilor proprii care sunt descrise în apel, iar fiecare propunere de alocare va fi supusă aprobării Comitetului de Investiții al REF.

Apelul nu se adresează companiilor interesate de a obține investiții de capital – acestea vor putea solicita ulterior de la intermediarii selectați.