Facultatea funcționează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Netherlands, după un model educațional existent de peste 20 de ani în Finlanda și implementat cu succes în peste 18 țări și are la bază un model academic care încurajează studenții să crească propriile afaceri sub îndrumarea mentorilor, a oamenilor de afaceri și a antreprenorilor implicați.

Elevii pasionați de antreprenoriat au 3 modalități principale de finanțare: burse, credite de studiu și sponsorizări, pe care le pot atrage individual, cu ajutorul EA.

  • Bursele de Solidaritate se adresează acelor tineri ambițioși care vor să facă performanță dar care provin din familii cu o situație financiară precară.
  • Bursele de Performanță pot fi accesate de olimpici cu rezultate academice de top la nivel național sau internațional sau de sportivi premianți, de liceeni cu inițiative antreprenoriale și de tineri care conduc proiecte în organizații non-guvernamentale.
  • Bursele de Diversitate se adresează tinerilor din județele Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Caraș-Severin, Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita și Covasna, și pot fi accesate de aplicanții cu cele mai bune rezultate în procesul de admitere EA, din județul lor.

Până în prezent, în anul 2021, EA - The Entrepreneurship Academy a oferit 3 Burse de Solidaritate, 2 Burse de Performanță pentru voluntari (din 10 disponibile) și 6 finanțări prin sponsorizări individuale.

„Tocmai pentru că vrem să avem alături de noi acei tineri care vor mai mult decât să bifeze prezențe la cursuri, am dezvoltat aceste instrumente de finanțare care să-i ajute pe cei care au nevoie de sprijin la început de drum. Experiența ne-a arătat că după primul an de facultate, studenții noștri sunt foarte creativi în a găsi resure de finanțate pentru studii sau pentru afacerile pe care le dezvoltă”, explică Alex Ghiță, Președinte EA - The Entrepreneurship Academy.