Nu-i nimic mic la afacerea ta este o campanie susținută de Visa, cu ajutorul căreia poți profita ca afacere de oferte exclusive pentru creșterea și transformarea companiei în România și nu numai. Pentru că numai împreună putem transforma viitorul. Cu ajutorul platformei Marile Afaceri Mici creată de Visa ai tot ce ai nevoie pentru a-ți dezvolta afacerea, prin oferte speciale, digitalizare și beneficii pentru plata cu cardul.


inki.tech este o afacere care propune formatul de Device as a Service. În limbaj simplu, o afacere care în loc să-ți vândă laptopuri sau telefoane pentru business-ul tău, ți le închiriază. Acest lucru creează flexibilitate, costuri mai mici și posibilitatea ca IMM-urile să nu aibă costuri mari deodată. Inki oferă laptopuri, desktop-uri, tablete sau telefoane pentru firmele care vor să aibă un abonament lunar pentru acestea, dar și suport tehnic permanent. În plus, companiile pot gândi pe termen lung upgrade-uri pentru angajați.

Inki este un tip de afacere care ajută alte afaceri, așa cum promovăm și noi în proiectul "Nu-i nimic mic la afacerea ta". Majoritatea clienților Inki au între 30 și 250 de angajați și sunt companii de tehnologie, marketing și comunicare, consultanță, audit sau centre de cercetare. Lucrul comun pentru aceste firme e că sunt în creștere sau planifică una, astfel că nu vor să cheltuie deodată foarte mult pentru infrastructura tehnologică.

Liviu Huluță, CEO și unul dintre cei care au pornit inki.tech, spune că România este, contrar preconcepțiilor, campioană la digitalizare. “Multe companii din România sunt foarte deschise spre digitalizare. Nu e cazul altor țări din Europa de Est, dar pentru noi România este campioana adopției", spune Huluță.

Practic, un antreprenor poate închiria în câteva minute laptopuri sau telefoane pentru firmă pe inki.tech, are o platformă de gestiune, dispozitivele sunt asigurate la avarii accidentale, furt sau pierdere, poate schimba dispozitivul oricând sau să termine abonamentul când are nevoie, dar gestionează și procesul de reparații. Iar compania, la final, își scade inclusiv amprenta de carbon, un aspect ESG important.

Ce vor antreprenorii?

Inki a fost lansat ca business acum 2 ani, cu presupunerea că firmele nu vor să aibă grija gestionării dispozitivelor, dar o fac pentru că nu au o altă alternativă. Așa că investesc mult, iau credite, fac leasing. Dar toate acestea pot fi înlocuite de un sistem Device as a Service, unde să nu deții dispozitive, ci doar să le închiriezi, așa cum ai avea în cazul unui software.

"Ni s-a confirmat că există o nevoie a companiilor de a-și eficientiza gestiunea dispozitivelor și actualele procese sunt consumatoare de timp și de bani. De asemenea, antreprenorii doresc beneficiile unei asigurări a dispozitivelor, dar fără să plătească în plus", spune Liviu Huluță, ca o concluzie a celor doi ani.

El a observat că antreprenorii au devenit mai atenți la costuri, la cheltuieli și la cash flow, ceea ce i-a împins spre un serviciu precum cel al Inki. "Volatilitatea economiei face atractiv serviciul nostru care oferă predictibilitate de costuri, agilitate de a face upgrade sau downgrade în funcție de nevoi și ai dispozitive de calitate la un cost lunar mic și predictibil indiferent de problemele cu care s-ar confrunta un antreprenor, precum avarii accidentale sau pierderi, dar și abilitatea de a anula contractul spre deosebire de un leasing financiar sau un dispozitiv deja cumpărat", explică antreprenorul de la inki.tech.

Procesul de achiziție e unul simplu, pentru că este digital și automatizat. Dispozitivele pot fi închiriate în câteva minute. Transferul modelului de la proprietate la abonament are impact atât operațional, cât și financiar.

Astfel, un asemenea sistem permite unei afaceri din România să aibă flexibilitate și scalabilitate (poți crește numărul de dispozitive în funcție de necesități, mai ales dacă ai fluxuri sezoniere), costuri previzibile (rată lunară sau anuală), reducerea cheltuielilor de capital (trecerea de la CapEx la OpEx care îmbunătățește fluxul de numerar), management și suport, dar și avantaje de sustenabilitate, pentru că multe dispozitive se aruncă la finalul vieții într-o companie.

Suport de la o afacere la altă afacere

O altă provocare pentru companii, mai ales dacă nu vorbim de cele din zona tehnologiei, e că suportul pentru dispozitivele digitale nu este dezvoltat. Dacă vei cumpăra 10 laptopuri trebuie să te ocupi de instalare, de licențe, asta consumă timp și uneori nu ai o persoană potrivită într-o companie în dezvoltare.

Un sistem de tip Device as a Service vine să ajute în această privință. "Inki gestionează orice interacțiune cu dispozitivele folosite de clienți. Ele vin înrolate într-un Mobile Device Management, conectat la platforma noastră. Clienții pot gestiona serviciul, fiecare abonament al fiecărui dispozitiv, pot cere reparații sau înlocuiri. Nu oferim suport pentru instalare software, deoarece nu vrem să ne atingem în vreun fel de datele clienților", spune Liviu Huluță.

De asemenea, Inki a dezvoltat un asistent AI care ajută clienții să aleagă cel mai bun dispozitiv pentru nevoile lor.

Inki a fost gândit ca o soluție B2B pentru companiile care gestionează câteva dispozitive, dar treptat compania vrea să ducă procesul și înspre piața de freelanceri și PFA-uri.

Tendințele pieței

Portofoliul inki.tech este dominat de laptopuri, acestea fiind peste 60% din dispozitivele pe care le gestionează pentru clienți. "Avem câteva proiecte interesante și în zona de tablete folosite de companii din infrastructură sau distribuție pentru care am creat un ecosistem personalizat pentru a controla experiența angajaților și clienților", spune Liviu Huluță.

În momentul de față Inki are peste 300 de clienți în 17 țări din Europa, iar veniturile au avut o creștere de 3 ori față de anul precedent, aspect ce se dorește a fi păstrat și pentru 2024.

Pentru Inki România și Ungaria au fost piețele pe care au început, apoi au urmat Franța, Germania și Polonia. Dar ei vor să ajungă în diferite țări fără o investiție masivă, fără o infrastructură majoră de vânzări.

Există totuși și bariere în piață. Modelul acesta DaaS se luptă cu obișnuința cu proprietatea, cultura organizațională, iar o provocare identificată de Liviu e și percepția asupra costurilor. "Deși DaaS poate reduce cheltuielile capitale, unele companii pot fi preocupate de costurile recurente sau de posibilitatea ca abonamentul pe termen lung să fie perceput ca mai costisitor. Poate cea mai mare problemă pe care o vedem în momentul în care lucrăm cu potențialii clienți pentru a face o analiză a costului total cu gestiunea dispozitivelor este că nu este luăm în considerare costul cu capitalul blocat în dispozitive", spune Huluță.

Un exemplu ar fi că dacă o companie trebuie să investească 100.000 de euro în dispozitive nu calculează ce beneficii ar putea avea dacă ar investi capitalul în marketing sau în vânzări în același timp.

"O regulă bună în analiza aceasta ar fi ca atunci când blocăm capital într-un activ să punem un cost asociat cu acel capital blocat, chiar dacă e foarte mic, cât rata dobânzii practicată de Banca Națională", spune Huluță.

De asemenea, Liviu a observat și o tendință ca legislația europeană să încurajeze din ce în ce mai mult Device as a Service, pentru a promova un mod sustenabil de a folosi dispozitivele, inclusiv în programe de finanțare și fonduri pentru digitalizare.

Următorii pași pentru Inki

inki.tech este o companie românească ce a trecut și printr-un proces de investiție, cu ajutorul Helvetia Ventures, un fond care este interesat de companii fintech și insurtech.

Cu ajutorul investiției de la Helvetia Ventures, inki vrea să dezvolte "parteneriate cu companii telecom și retaileri specializați care vor să-și îmbunătățească serviciile pe care le oferă în zona B2B. Pentru companiile telecom, acestea vor putea să completeze serviciile cu unul de gestiune a dispozitivelor mobile care include și telefoane, dar și laptopuri. Astfel, pot crește venitul mediu per client fără să facă investiții sau să ofere subvenții pentru dispozitive mai scumpe precum laptopurile", spune Liviu Huluță.

El menționează că în momentul de față ar avea nevoie de mai multă deschidere pentru acest sistem de tip Device as a Service.

"Capitalul propriu investit în dispozitive reprezintă un cost și o oportunitate ratată de a investi mai mult în creșterea propriului business, agilitatea de a schimba din mers costurile fixe. De asemenea, multe companii nu gestionează corect deșeurile electronice pe care le generează și nu respectă OUG 92.2021 prin care ar trebui să-și catalogheze și recicleze orice dispozitive electronic pe care l-au avut în proprietate", încheie Liviu Huluță.


Cum poți să-ți transformi afacerea? Cu ajutorul conceptului “Nu-i nimic mic la afacerea ta” , Visa te ajută să crești, pentru că afacerile mici sunt mici doar în comparație cu unele corporații, dar nu sunt mici pentru proprietari sau pentru angajați. Orice afacere de succes crește și o poți face cu ajutorul uneltelor Visa.

start-up.ro îți propune anul acesta câteva afaceri surprinzătoare din România care te pot ajuta pe tine, proprietar de altă afacere. Pentru că doar colaborarea dintre noi poate să crească mediul antreprenorial.

Cu ajutorul platformei Marile Afaceri Mici, poți găsi unelte utile pentru business-ul tău.

Dacă te înscrii pe platforma Marile Afaceri Mici poți obține discount-uri și oferte la business-uri românești și internaționale precum 10% discount la toate serviciile din Black Cab App, 20% la iStock Photos pentru abonamente lunare care te pot ajuta să te promovezi cu fotografii în social media sau 50% discount pentru semnătura electronică la Trans Sped.

Nu uita, Nu-i nimic mic la afacerea ta. Ești doar în punctul de unde poți crește, iar noi te putem ajuta să o faci.