După cinci ani de activitate, Bookster este gata să treacă la următorul nivel. Dacă până acum, în jurul Bookster se crease, cumva, imaginea că este biblioteca preferată a corporatiștilor – cel mai probabil și prin prisma faptului că acum, Bookster are peste 45.000 de cititori, angajați a peste 400 de companii de top din țară -, din acest an, Bogdan Georgescu, fondatorul startup-ului, vizează atragerea companiilor de dimensiuni mici și medii în rândul clienților.

Și asta pentru că, după cum spune Georgescu, tot mai multe business-uri au înțeles că trebuie să investească în oameni, dacă vor să îi păstreze în companie și aceștia să fie activ implicați. Astfel, în rândul companiilor care țin la permanenta dezvoltare a echipei, un abonament pentru angajații care au o pasiune pentru citit nu mai este privit ca un beneficiu, așa cum erau privite tichetele de masă, de exemplu, la început, ci este ceva inerent.

Abonamentul Bookster - de la ”ne pasă” la acțiuni concrete

”Din ce în ce mai multe companii înțeleg importanța dezvoltării angajaților și încep să transforme sloganul „ne pasă de oamenii noștri” în acțiuni concrete – inclusiv oferirea accesului la cele mai bune cărți din lume prin abonamentul la biblioteca publică Bookster”, afirmă Bogdan Georgescu.

Planul său, odată cu deschiderea IMM-urilor către abonamentele oferite, este ca Booskter să ajungă la 50.000 de abonați în toată România, până la finalul acestui an (până acum, Bookster a crescut în medie cu 10.000 de abonați pe an). În 2018, 600 de companii de la noi ar urma să ofere abonamentul la biblioteca Bookster pentru angajați.

Biblioteca Bookster - achiziții noi

Totodată, în acest an, fondul de carte de care a dispune Bookster va ajunge la 100.000 de cărți, fondatorul startup-ului urmând să cumpere încă 30.000 – 40.000 de volume.

”În ceea ce privește diversitatea celorlalte materiale – articole, cărți audio, studii de caz și videoclipuri, ne-am propus să adăugăm aproximativ 500 de titluri noi în decursul acestui an”, adaugă Georgescu.

Biblioteca oferă celor 45.000 de abonați acces la peste 60.000 de cărți, articole, studii de caz și materiale video din domenii diferite, de la dezvoltare personală și profesională, la hobbyuri și beletristică. Serviciul de recomandare personalizată și livrare la birou este oferit exclusiv companiilor. Abonamentul la Bookster costă între 3 și 5 euro de persoană pe lună, în funcție de numărul total de angajați ai companiei.

Preferințele de lectură ale angajaților români

În cei cinci ani, booksterii, așa cum îi denumește Gerogescu pe abonații business-ului său, au preferat să citeastă atât beletristică, cât și cărți de dezvoltare personală și profesională. ” Cărțile pentru copii și tineret au avut o creștere în popularitate, alături de categoriile dedicate poveștilor inspiraționale, biografiilor și educației. Printre preferințele de lectură ale abonaților Bookster mai sunt și cărți despre Psihologia relațiilor, Istorie și Fantezie”, completează fondatorul Bookster.

După cum preciza recent Bogdan Georgescu, cei 45.000 de abonați au împrumutat, în 5 ani, cărți și articole de peste 1,4 milioane de ori. În medie, un abonat Bookster împrumută un material în fiecare lună, din domenii diverse - beletristică, lecturi de dezvoltare personală, psihologie sau lectură care îi susține direct domeniul de activitate.

Iar pentru a continua să susțină scorul NPS (de satisfacție a clienților) la cel puțin 92% (cât este în acest moment), probabil printre cele mai mari din industria serviciilor din România, o parte din investițiile din acest an se va duce și spre lansarea unei noi versiuni a siteului. ”Vrem să păstrăm calitatea serviciilor de până acum și sperăm să găsim metode prin care sa ne încântăm abonații în continuare”, declară Bogdan Georgescu.

Bookster în școală

Deși plănuia încă de acum doi ani extinderea serviciului Bookster în afara țării noastre, mai exact în Statele Unite, până în acest moment Bogdan Georgescu nu a reușit să pună în aplicare acest proiect. ”Nu avem încă un plan concret pentru extinderea în SUA”, spune el. Însă tot privește peste granițele României, așa că a început discuțiile u o serie de potențiali parteneri pentru extinderea Bookster în Bulgaria și Polonia.

Unul dintre planurile pe care e sigur că îl va pune în aplicare cel mai târziu în 2019 este tot unul mai vechi: să lanseze o versiune a serviciului Bookster pentru școli. ” În această vară vrem să analizăm ce ar presupune această inițiativă și ne gândim să colaborăm cu studenții de la Entrepreneurship Academy pentru a face un studiu de oportunitate”, afirmă Bogdan Georgescu.

Până în momentul în care va lansa o nouă nișă pentru Bookster, Bogdan Georgescu mizează în continuare pe construirea unui proiect sustenabil pentru creșterea impactului social. ”Bookster este un proiect social”, declară el. ”Sperăm ca până la sfârșitul anului să ajungem la 50.000 de abonați și să atingem cifra de 2.000.000 de cărți citite”. Iar odată cu alăturarea IMM-urilor, Bookster va trece, cu siguranță, de la a fi percepută drept ”biblioteca corporatiștilor”, la biblioteca tuturor pasionaților de citit.

Bogdan Georgescu este unul dintre mentorii ediției cu numărul 3 a taberei de antreprenoriat Startup Your Life, care are loc între 17 și 20 mai. Dacă vrei să afli ce lecții a învățat fondatorul Bookster după 5 ani în care a construit afacerea, aruncă un ochi pe acest material, sau ia ultimul bilet la tabără.