Seria „Business în 5 Minute” este realizată în parteneriat cu ING Bank. Dacă în timpul anului v-am prezentat poveștile unor afaceri curajoase într-un format în care i-am provocat să răspundă la 10 întrebări esențiale despre afacerea lor, continuăm acum printr-o serie de materiale scrise cu afaceri care au avut puterea să se reinventeze.


Cum începi o afacere? Andrei Severin a vrut să investească în hoteluri. Dar și-a dat seama că piața pe care poate crește e cea a cosmeticelor hoteliere. Cu toții apreciem ca atunci când intrăm în camera de hotel să fim tratați mai bine decât am face-o noi acasă. Cosmeticele sunt esențiale și lasă o amprentă asupra experienței.

Andrei Severin a început afacerea prin importul de produse de profil din China, dar un moment complicat l-a făcut să-și dea seama de noi oportunități. A primit o comandă cu flacoanele goale, așa că nu avea cum să aibă continuitate și încredere astfel. A luat decizia atunci de a începe producția locală, iar rezultatele s-au văzut.

Lider de piață în România

CAHM Europe este lider de piață pe segmentul de produse cosmetice hoteliere din România. Au crescut prin a avea în portofoliu toate lanțurile importante din România, dar și piețe în alte țări.

„Avem în portofoliu Phoenicia, Continental, Unita, Bacolux, Rina, dar și o prezență importantă în zona hotelurilor deținute individual. În județul Prahova, de exemplu, câțiva dintre clienții CAHM sunt Hilton, Ramada, Sky Hotel Prahova, Best Western Bucovina și Airbnb.”, enumeră Andrei Severin.

Ambițiile companiei au depășit granițele României și continuă să se extindă. „Țările principale în care vindem sunt Croația, Grecia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Ungaria, Bulgaria, iar lista continuă. Aș putea adăuga, în mod surprinzător, poate, Ucraina, care a cumpărat cosmetice hoteliere CAHM chiar și în situație de război.”, adaugă el.

Trecerea înspre retail

Pandemia de Covid-19 a lovit puternic industria HoReCa și, automat, business-ul CAHM Europe. Din acest motiv, Andrei Severin a transformat din nou o provocare puternică într-o oportunitate.

Impactul pandemiei asupra industriei de HoReCa l-a forțat pe Andrei Severin să se orienteze către sectorul de retail. Planul a fost făcut în 7 zile în care a trecut de la șoc, la incredulitate, până la momentul în care a luat decizii esențiale pentru viitorul afacerii.

„A fost crunt. Imaginați-vă că pilonul ce aducea 80% din veniturile business-ului nostru de la acel moment s-a închis peste noapte. Am fost întrebat cu 2 ani înainte de pandemie dacă avem un plan pentru situații de criză, iar răspunsul meu a fost că suntem o companie ce s-ar plia și în vremuri de război, însă de la plan la a face acest lucru a fost o provocare. Îmi aduc aminte că treceau copiii pe lângă mine, prin casa, și ajunsesem să fiu un fel de obiect de mobilier pentru ei. Cu multe eforturi depuse, am reușit să ne reinventăm în mai puțin de 7 zile.”, a spus CEO-ul CAHM Europe, Andrei Severin.

Pentru această tranziție a făcut noi investiții, precum un utilaj nou pentru adaptarea producției de săpunuri de 15-20 de grame la săpunuri de 150 de grame, dar și pentru creșterea capacității. Au ajuns astfel să producă peste o tonă de săpun solid pe oră.

Decizia riscantă, dar necesară, a fost un succes, pentru că business-ul e mai profitabil decât în primul deceniu de funcționare.

Mai mult, Andrei Severin speră că reformularea produselor și investițiile în modernizarea ambalajelor prin adoptarea de recipiente cu dozare controlată din materiale reciclabile vor face ca brandurile din portofoliul companiei să intre și în topul preferințelor utilizatorilor casnici. Pentru acest segment, compania investește, în prezent, în dezvoltarea fabricii din Băicoi, pentru a produce și ambala complet automatizat nu doar peste 30 de tone de săpun solid, ci și peste 70 de tone de săpun lichid destinate acestor consumatori, prin intermediul retailerilor.

2022 a adus o creștere a cifrei de afaceri de 14% față de anul precedent. CAHM Europe anticipează o cifră de afaceri de peste 6 milioane de euro.

„Investițiile noi pe care le-am făcut ne-au dus la următorul nivel din punct de vedere tehnologic. Astfel, prin mărirea capacității de producție, vom exporta, în premieră, mai mult săpun solid decât importăm”, spune Andrei Severin.

„Până la jumătatea anului 2023, ne-am propus să realizăm investiția totală în valoare de aproximativ 6 milioane de euro. Sperăm că până la finele anului 2022 vom finaliza întregul proiect de aproape 6.500 mp construiți la Băicoi, aflat pe un teren de peste 20.000 mp, urmând și o dotare suplimentară cu echipamente. Estimăm că, odată ajunse la maturitate, fabricile CAHM din județul Prahova vor genera aproximativ 100 de locuri noi de muncă.”.

Relația cu banca – factor determinant pentru creșterea sănătoasă a afacerii

Reinventarea rapidă a companiei ar fi fost dificil de realizat fără susținerea unui partener bancar potrivit și predictibil.

„Relația cu ING a fost timidă la început. În 2014, însă, în momentul în care noi ne doream să facem un pas mare pentru companie din punct de vedere investițional, reprezentanții ING au fost cei care au reușit să ne asculte planurile de dezvoltare și să înțeleagă viziunea de a face lucruri incredibile pentru dimensiunea companiei de la acel moment”, explică Severin importanța unei relații potrivite cu banca în momentul potrivit.

Andrei menționează că a apreciat capacitatea specialiștilor băncii de a vedea potențialul din proiect, dincolo de limitele tradiționale ale unei bănci. Practic, profesioniștii de la ING Bank s-au uitat la potențial și la capacitatea lui Andrei Severin de a executa acest plan care a fost finanțat.

Sustenabilitatea ca plan de business pentru CAHM Europe

Orice brand respectabil se uită către aspectul de sustenabilitate în această perioadă, iar CAHM Europe nu este diferit.

Interesul în creștere față de un mediu mai sănătos s-a concretizat recent prin lansarea noii game Nordic Swan, care reprezintă angajamentul CAHM Europe la un drum către sustenabilitate, ghidat de responsabilitatea și recunoștința față de natură.

O altă dovadă în acest sens este reprezentată de lansarea pe piața cosmeticelor de retail a săpunului lichid Sense cu 99,3% ingrediente naturale, în ambalaj BIOpet imprimat serigrafic cu vopsea non-toxică, utilizată și în procesul de fabricație al jucăriilor pentru copii, care a fost votat produsul anului 2022 pentru inovație.

Andrei Severin spune că a auzit că în momente de criză nu este bine să inovezi și să investești mai mult, dar el spune că „noi îndrăznim să credem că prin inovație vom reuși să ne diferențiem de concurență. Astfel, în cadrul gamei Sense, urmează să lansăm trei produse noi: dischete demachiante impregnate cu apă micelară, geluri de duș de tip spumă și încă unul surpriză”, explică acesta.

După mai mult de un deceniu de activitate în care a acumulat o experiență valoroasă în dezvoltarea de produse la standarde internaționale, CAHM Europe este lider de piață pe segmentul de cosmetice hoteliere din România, compania deținând unica fabrică din estul Europei care poate produce cosmetice hoteliere în cantități mari atât în brand propriu, cât și pentru game „private label”.

Gamele CAHM de cosmetică hotelieră sunt: Sense, Botanika, Omnia și Holiday Care. În zona de retail, pe lângă Sense, gamele dedicate sunt Smoos și Săpun de-ăla bun – ce include produse cu specific tradițional românesc, vândute cu predilecție pe piața locală. Produsele sunt prezente în cele mai cunoscute lanțuri farmaceutice, hypermarketuri, precum și în benzinării. De asemenea, compania Cahm produce pentru companii precum BIC Graphics, Tailor of London și colaborează cu retaileri printre care: Penny, Metro, DM Drogerie Markt, Dedeman și OMV.