Brad Keywell este al treilea antreprenor american care câștigă această competiție antreprenorială globală. Brad Keywell a fondat Uptake Technologies Inc., un furnizor de software de analiză predictivă, în anul 2014, după ce lansase cu succes alte șase companii (inclusiv Groupon) care, împreună, au cumulat o valoare de peste 6 miliarde de dolari.

De la înființare, Uptake Technologies Inc. a crescut de la 50 la 750 de angajați și a devenit startup-ul cu cea mai rapidă creștere până la pragul de valoare de 2 miliarde de dolari.

În prezent, compania lucrează cu multe companii industriale, pe care le ajută să își îmbunătățească productivitatea și eficiența prin utilizarea inteligenței artificiale (AI) și să creeze valoare comercială din valorificarea datelor operaționale.

”Revoluția în colectarea datelor și înțelegerea predictivă care sprijină industriile globale să devină disruptive este doar începutul. Ca antreprenor în acest domeniu în permanentă schimbare, îmi propun să creez pe mai departe soluții sustenabile pentru unele dintre cele mai presante provocări economice și sociale din lume", afirmă Brad Keywell, CEO Uptake Technologies Inc.

În ediția din acest an, 57 de finaliști au intrat în competiția pentru marele premiu. România a fost reprezentată de Ovidiu Șandor, câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year – România 2018, fondator și CEO Mulberry Development, o companie antreprenorială din Timișoara care dezvoltă proiecte imobiliare de top.

"Evenimentul a fost un bun prilej de a întâlni alți antreprenori de succes din întreaga lume, cu povești fascinante, care inovează, creează și dezvoltă lumea din jurul lor. Au fost câteva zile inspiraționale prin schimburi de idei, într-un context diferit de business, cu oameni speciali”, a precizat Ovidiu Șandor, CEO Mulberry Development.

”Anul acesta am fost prezenți pentru a patra oară în finala mondială a competiției EY World Entrepreneur Of The Year. Cred în continuare că antreprenoriatul are o importanță esențială pentru România și că noi, prin acest program, am reușit să schimbăm percepții și să contribuim la crearea unui ecosistem antreprenorial local mai puternic”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.