În România peste 70,5% dintre părinți aleg să cumpere jucării pentru copiii lor atât din magazine fizice, cât și online. Acest aspect, dar și alte obiceiuri de cumpărare ale părinților în ceea ce privește jucăriile pentru copii au fost concluzia unui studiu realizat de magazinul online JucariaVesela.ro pe un eșantion de 398 de persoane.

Doar 34,2% dintre părinți cumpără lunar jucării pentru copiii lor în valoare de 100-300 de lei și doar 22,8% dintre aceștia aleg să nu limiteze bugetul.

În general, părinții nu se limitează la un număr de jucării lunar, ci mizează pe instinct alegând ori de câte ori consideră că au găsit ceva drăguț sau educativ pentru copilul lor. 59,1% dintre respondenți spun că țin cont de anumite tendințe/concepte atunci când aleg jucăriile celor mici, printre preferințe numărându-se jucăriile educative Montessori și Waldorf. La polul opus, 51,7% au declarat că aleg jucăriile copiilor ținând cont de funcționalitatea acestora.

Părinții români susțin că cel mai important aspect atunci când aleg jucăriile copiilor este calitatea materialului. 88,3% dintre aceștia susțin că sunt atenți ca acestea să nu conțină substanțe toxice, ftalați, clor, solvent, în timp ce doar 7,4% verifică dacă jucăria este un produs original al brandului ales.

Întrebați dacă copilul lor folosește un smartphone, 94,6% dintre părinții români au declarat că nu au cumpărat momentan unul, copiii de până la 6-7 ani preferând mai degrabă activitățile în aer liber (78,2%), urmați de cei care optează mai degrabă pentru jucăriile tradiționale în locul jocurilor pe telefon sau tabletă (38,6%).