Detectarea și diagnosticarea precoce a cancerului de piele rămâne principala aplicație a tehnicii, dar dermatoscopia și utilizarea dermatoscopului este ceva obișnuit în dermatologia generală. Utilizarea dermatoscopiei se aplica acum și pentru diagnosticul mai multor afecțiuni ale pielii, inclusiv infecții și tulburări inflamatorii, pentru care pot fi stabilite caracteristici dermatoscopice specifice.

Dermatoscopia este o tehnică care îmbunătățește semnificativ sensibilitatea pentru detectarea melanomului în comparație cu examinarea acestuia cu ochiul liber. Utilizarea dermatoscopiei duce la o creștere semnificativă a numărul de melanoame excizate, o reducere semnificativă a numărului de leziuni benigne excizate pentru verificarea diagnosticului și, desigur, la salvarea multor vieți

Unul dintre motivele pentru care dermatoscopia îmbunătățește detectarea melanomului este posibilitatea diagnosticării unui melanom înainte ca acesta să afișeze caracteristicile clinice clasice cunoscute de medicii dermatologi. Aceste criterii, adică asimetrie în formă, neregularitate la margini, variație a culorii, au fost utilizate pentru a diferenția melanomul de formațiunile benigne, cu excepția cazului în care melanomul are deja dimensiuni relativ mari. Dermatoscopia permite detectarea unor caracteristici specifice melanomului precoce, care sunt vizibile cu ajutorul folosirii unui dermatoscop, precum Dermlite DL4W dermatoscope, chiar și atunci când un melanom este de dimensiuni mici, ducând astfel la un diagnostic într-un stadiu mai timpuriu, când melanomul nu se poate distinge de o leziune benignă pigmentată. Din acest motiv, medicii care folosesc dermatoscopia sunt mai predispuși astăzi să examineze cu ajutorul unui dermatoscop chiar și leziunile mici și cu aspect banal și să efectueze o examinare completă a pielii. În acest scenariu, dermatoscopul trebuie considerat ca un instrument de diagnostic de prim nivel și nu doar un examen de nivel doi dedicat acelor leziuni suspecte după examenul clinic.

O examinare completă a corpului este acum posibilă într-un cadru clinic, deoarece un examen dermatoscopic nu mai consumă atât de mult timp ca acum câțiva ani, datoria dermatoscopului. Aceste instrumente portabile ieftine sunt acum disponibile, datorită progreselor tehnologice. Mai mult, nu mai este necesar să se utilizeze lichid pentru a face translucidă epiderma, pentru că aparatele precum Dermlite DL4W dermatoscope pot face screeningul în mod corespunzător. În consecință, screeningul este mult mai rapid în contextul clinic.

Introducerea monitorizării digitale dermatoscopice este un alt aspect al dermatoscopiei care a schimbat practica clinică. Anumite melanoame nu prezintă caracteristici clinice clasice și pot fi uitate cu ușurință în timpul examinărilor de rutină, în special la pacienții cu nevi multipli. Pentru acei pacienți, monitorizarea cu ajutorul dermatoscopului digital pe termen scurt permite clinicianului să evalueze evoluția leziunilor în timp, crescând astfel probabilitatea că melanoamele timpurii să fie recunoscute. Monitorizarea digitală a pacienților cu nevi atipici multipli scade numărul de excizii inutile ale nevilor melanocitari, deoarece această strategie de monitorizare limitează excizia la acele leziuni care se modifică în timp.

În general, monitorizarea dermatoscopică digitală este o strategie utilă pentru a crește specificitatea și sensibilitatea pentru diagnosticul melanomului la pacienții cu nevi multipli. Pentru a optimiza complianță pacientului, este preferată monitorizarea pe termen scurt, cu o vizită de revenire la trei luni după prima vizită. La pacienții cu nevi multipli, monitorizarea anuală poate detecta melanoamele cu creștere lentă, care pot fi diagnosticate numai în timp. Cu toate acestea, pentru pacienții fără nevi multipli, alte strategii pot fi mai adecvate. La pacienții cu o singură leziune atipică, mai ales dacă este palpabilă, o simplă biopsie va rezolva dilema diagnosticului. În cazul pacienților cu puțini nevi banali, monitorizarea digitală nu este deosebit de utilă.

Cunoștințele și expertiza clinicianului individual determină selectarea leziunilor care urmează să fie monitorizate cu ajutorul unui dermatoscop și evaluarea modificărilor care determina excizia unei leziuni. Antrenamentul în dermatoscopie și folosirea corectă a dermatoscopului este considerat un proces îndelungat și se crede că este nevoie de o vastă experiență pentru a putea interpreta corect imaginile dermatoscopice. Cu toate acestea, un curs simplu poate fi suficient pentru a îmbunătăți recunoașterea leziunilor sugestive pentru cancerul de piele.

Cu cât clinicianul dobândește experiență în dermatoscopie, cu atât este mai capabil să recunoască instantaneu tiparul general al leziunii date, trecând astfel de la abordarea analitică la abordarea euristică (cele două tipuri de abordări în dermatoscopie).

Așa cum am menționat anterior, de asemenea, există o varietate de tulburări ale pielii în domeniul dermatologiei generale, ce nu au legătură cu cancerul de piele și care pot fi observate cu ajutorul unui dermatoscop. Pediculoza, pitiriaza, tungioza, molluscum contagiosum și altele sunt probleme ce pot fi ușor identificate cu ajutorul unui dermatoscop.

Pe scurt, dermatoscopul este în prezent din ce în ce mai utilizat că stetoscop al dermatologului, dezvăluind o nouă dimensiune clinicienilor care se confruntă cu probleme ale pielii. Iar, cu un dermatoscop portabil precum Dermlite DL4W dermatoscope, întregul proces va fi cu mult mai simplu. În plus, acest dermatoscop poate fi purtat oriunde, făcând și mai rapidă evaluarea clinică. Dermatoscopul este foarte apreciat de medici, deoarece reprezintă un instrument morfologic util și fascinant, dar este, de asemenea, foarte apreciat de pacienții care se simt mai bine examinați și mai în contact cu medicii lor. Dermatoscopul este un instrument medical de neprețuit în practică clinica de azi pentru că va optimiza diagnosticul și gestionarea pacienților cu diferite afecțiuni ale pielii în cel mai eficient mod posibil. Dacă ești medic dermatolog, nu ezita să îți cumperi un astfel de aparat util și care poate salva o viață.