La aproape o jumătate de an de la achiziția producătorului româno-britanic Vector Watch pentru suma de 15 milioane de dolari, Fitbit nu stă chiar atât de bine precum ne-am aștepta.

De exemplu, compania a avut venituri de doar 353,3 milioane de dolari în trimestrul încheiat la 1 iulie 2017, comparativ cu încasările de aproape 600 de milioane de dolari din aceeași perioadă a anului trecut. În total, în prima jumătate a acestui an, Fitbit a raportat venituri de 652,2 milioane de dolari, aproape la jumătate față de anul trecut (aproximativ 1,1 miliarde de dolari).

Totodată, americanii au înregistrat pierderi de 58,2 milioane de dolari în ultimul trimestru, și de 118,3 milioane de dolari în primul semestru din 2017, comparativ cu profit în ambele perioade din 2016 (în S1 2016 profitul a fost de 17,4 milioane de dolari).

În al doilea trimestru din 2017, Fitbit a vândut 3,4 milioane de device-uri, cu 14% peste T1 2017, dar cu 40% sub numărul brățărilor pe care le-a vândut în al doilea trimestru al anului trecut. Potrivit comunicatului Fitbit, 38% dintre activările din ultimele trei luni au venit din partea clienților care nu erau la primele produse achiziționate.

De asemenea, produsele introduse de companie în ultimul an, precum Fitbit Charge 2, Fitbit Alta HR, Fitbit Flex 2, au reprezentat 81% din veniturile ultimului trimestru.

În ceea ce privește veniturile pe care compania le estimează pe întreg anul 2017, ele ar putea varia între 1,5 și 1,7 miliarde de dolari.

Tot din comunicatul Fitbit reiese faptul că producătorul a exclus din calcule cheltuielile de amortizare făcute în cazul achiziției Vector, Pebble sau FitStar pentru că oficialii companiei nu cred că ”aceste cheltuieli au o corelație directă în ceea ce privește operarea business-ului”.