Evenimentul organizat la Ambasada Franței din București a găzduit peste 600 de persoane. „French Tech - Romanian Touch” a fost un eveniment de celebrare a scenei de startup-uri din România, dar și a colaborării româno-franceze.

În cadrul acestui eveniment comunitatea companiilor de tehnologie franceze, La French Tech, care încurajează colaborările startup-urilor din Franța cu mediile de afaceri locale, a premiat mai multe nume din România. Astfel, au fost acordate premii pentru cel mai inovator startup, cel mai inventiv, dar și pentru scaleup-uri.

Iată lista completă a premiilor:

  • Cel mai bun start în România pentru un startup francez - Prestashop
  • Cel mai bun program educațional - The Entrepreneurship Academy
  • Cel mai bun scaleup românesc - FintechOS
  • Cel mai inventiv startup - Tokinomo - fondator Ionuț Vlad
  • Cel mai inovator startup - Bluana Foods - fondator Florin Irimescu
  • Cea mai bună femeie din business - Simona Gemeneanu - Cofondator Morphosis Capital
  • Cea mai bună colaborare româno-franceză - Extia
  • Cel mai de impact startup - Lumen
  • Cel mai bun ONG - Hospice Casa Speranței

Președintele La French Tech România este Gregoire Vigroux, antreprenor în serie și manager, cofondator al business-urillor Telus sau Recommerce Group, jucător important din zona de telefoane recondiționate.