Best-seller-ul internațional Tată bogat, tată sărac scris de Robert T. Kiyosaki a fost vedeta cărților de afaceri, având în 2018 cele mai mari vânzări pe elefant.ro în acest segment. Cartea care promite să ofere un sprijin valoros pentru educația financiară din familie, a fost publicată în urmă cu aproape 19 ani dar rămâne la fel de actuală și în zilele noastre.

George S. Clason, cu volumul Cel mai bogat om din Babilon se clasează pe poziția a doua între titlurile de business preferate în 2018. Poziția a treia în top este ocupată de volumul Curs de vânzări. Cum să vinzi orice oricui, scris de fostul autor american de cărți motivaționale Zig Ziglar.

Cărți de business și leadership pe care să le citești în 2019

“Publicul care cumpără de regulă cărți de business a început în ultimii ani să se diversifice foarte mult. Titlurile best-seller la nivel internațional de mai mulți ani au un limbaj accesibil și nu e nevoie, ca cititor, să ai studii de afaceri sau financiare. Sunt titluri motivaționale care inspiră și studenții, și antreprenorii, managerii sau pe toți cei care au nevoie poate, la un moment dat, să schimbe ceva în cariera lor”, declară Adrian Dinu, director comercial la elefant.ro.

Printre titlurile care completează topul se numără și Totul despre lideri, atitudine, echipă, relații al celebrului John C. Maxwell, dar și Gândire rapidă, gândire lentă al lui Daniel Kahneman. Nu tocmai surprinzător având în vedere popularitatea de care se bucură antreprenorul american, titlul Elon Musk – Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic, publicat de Ashlee Vance este și el printre cele mai citite din domeniul afacerilor.

Cinci cărți de business pe care trebuie să le citească antreprenorii