Startup-ul chinez Bytedance, firma din spatele agregatorului chinez de știri Toutiao, ar urma să primească o investiție de 3 miliarde de dolari, relatează cei de la Reuters, citând o sursă implicată direct și care a făcut dezvăluirea pentru Wall Street Journal. Astfel, recordurile mondiale par să se țină lanț, după ce Apple a câștigat cursa trilioanelor și a devenit primul brand tech evaluat la 1.000 de miliarde de dolari.

Dacă se confirmă investiția, Bytedance va fi evaluat la 75 de miliarde de dolari, devenind cel mai scump startup unicorn din lume. Acesta și-ar eclipsa principalii competitori din piață dintre companiile private, cum sunt Uber (evaluat la 68 de miliarde de dolari) sau Didi Chuxing (evaluat la 56 de miliarde de dolari), potrivit datelor CB Insights. Ar exista o excepție, compania Ant Financial, afiliată a grupului Alibaba, care ar fi evaluată la 150 de miliarde de dolari, dar CB Insights nu o consideră startup unicorn.

Compania mai deține în portofoliu Flipagram și aplicația Musical.ly, cumpărată de chinezi pentru un miliard de dolari, care are deja 200 de milioane de utilizatori. China a ajuns să fie, poate, cea mai fascinantă piață de tehnologie din lume și am scris de curând motivele pentru care te-ai duce cu un startup tech în China.

Foto: REUTERS/Stringer