Unitatea de terapie intensivă urmează să fie pregătită și echipată pentru a deveni funcțională.
„Păstrăm o legătură strânsă cu locuitorii din Suceava, aici fiind situată fabrica noastră Betty Ice. Angajamentul nostru față de suceveni este pe termen lung și vom continua să fim mereu aproape de ei, cât de mult putem, cu resursele pe care le avem. Unitatea mobilă de terapie intensivă va putea fi mutată și utilizată si după ce se încheie această perioadă grea, iar acesta cred că este cel mai important lucru – ca oamenii să știe că au un sprijin, o speranță în momentele dificile din viețile lor”, a declarat Ionuț Ilie, General Manager Ice Cream, Unilever South Central Europe.
„Sunt recunoscător tuturor donatorilor pentru încrederea acordată, făcând astfel posibilă achiziționarea și dotarea corespunzătoare a acestei unități - există oameni și companii care sunt aici ca să facă bine pe termen lung, lăsându-și amprenta în comunitatea noastră atât în momentele bune, cât și în momentele dificile, cum este cel prin care trecem acum.”, a declarat Ștefan Mandachi, inițiatorul campaniei „1 centimetru de fapte - Cu Toții În Linia Întâi”.
Unitatea mobilă dotată cu 12 paturi de terapie intensivă poate fi folosită și mutată rapid oriunde este nevoie pe durata pandemiei, dar și ulterior, în situații de calamități sau dezastre, și are ca scop creșterea capacității spitalelor și a sistemului medical în general, de îngrijire a pacienților la standarde înalte.

Unilever este prezent în România prin 3 fabrici și un sediu central în București, de unde coordonează operațiunile de marketing și vânzări din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova.

Unilever South Central Europe a contribuit cu donații de 3 milioane de lei (peste 630.000 euro) în produse și bani pentru a ajuta comunitățile din România care au atât de mare nevoie.