Flipsnack este una dintre cele mai cunoscute platforme internaționale de publishing unde oricine poate să-și creeze o revistă, o broșură, un catalog sau un eBook digital. Aceștia pot să le publice online sau să le integreze în cadrul unui site. Platforma a început să fie disponibilă din 2011 și a ajuns la o echipă de peste 50 de persoane.

Pachetul Classroom, gratuit în perioada coronavirus

În momentul de față, Flipsnack pune la dispoziția profesorilor pachetul Classroom pentru dezvoltarea de prezentări interactive, un pachet gratuit astăzi, dar în mod normal cu o valoare de 240 de dolari.

Profesorii care vor să acceseze pachetul gratuit pot să contacteze Flipsnack la această adresă de mail: agnes@flipsnack.com.

Flipsnack are un milion de utilizatori în domeniul educațional, cu precădere în Statele Unite și America de Sud. „Cei mai mulți folosesc varianta gratuită a aplicației, care nu include structura de clase și nu oferă funcționalități de colaborare între sudent și profesor. Planul Classroom este relativ nou și a fost introdus în anul 2019. Avem câteva zeci de clase și școli private care au ales să plătească pentru el”, a declarat Janina Moza, Marketing Manager la Flipsnack.

Produsul poate fi oferit gratuit timp de 12 luni pentru profesori la nivel individual, pentru colaborare cu o clasă. „Dacă sunt situații în care se dorește adoptarea la nivelul întregii școli, îi invităm pe profesori să ne contacteze și vom găsi o soluție gratuită”, a menționat Janina Moza.

„Învățământul se mută tot mai mult în online. În România lucrul acesta abia începe acum, datorită situației cauzate de Coronavirus, dar în Occident multe școli folosesc unelte educaționale digitale, și acest lucru va continua să crească. Consider că planul Classroom oferă multe avantaje care să merite achiziționarea lui. După cum am menționat și mai sus, un avantaj foarte mare îl constituie colaborarea ușoară și eficientă a profesorilor cu elevii. Aceștia pot distribui materialele didactice cu ușurință. Un alt avantaj îl constituie feedbackul rapid și pe loc care poate fi oferit de profesori cu privire la proiectele elevilor săi. Menționăm aici și aspectul creativ. Copiii vor fi încântați să creeze un ziar al școlii unde sa contribuie cu toții sau prezentări interactive”, a mai menționat reprezentanta Flipsnack.

Cum funcționează? Elevul își creează un cont acceptând invitația profesorului și se alătură clasei online. „Crearea unui proiect e simplă. Elevul apasă butonul Create from scratch, alege un tip de pagină, după care realizează proiectul care poate conține între una și 30 de pagini. Avem 1.000 de modele de design de publicații pe care elevul le poate personaliza și utiliza”, spune Janina Moza.

Profesorii care vor să acceseze pachetul gratuit pot să contacteze Flipsnack la această adresă de mail: agnes@flipsnack.com.

3 milioane de utilizatori la nivel mondial

Flipsnack are în total peste 3 milioane de utilizatori înregistrați în platforma. O mare parte sunt elevi și studenți, dar aplicația e folosită și de companii ca unealtă de promovare prin cataloage, broșuri și prezentări.

La nivel mondial, Flipsnack e una dintre cele mai cunoscute platforme de creare de materiale digitale interactive, iar printre clienți se numără Renault, The Telegraph, Decathlon, Delta Airlines, Stanford University și Discovery Education.

Legat de efectele Covid-19 asupra business-ului Flipsnack, conform reprezentanților companiei în momentul de față nu s-au resimțit probleme. „Ne-am organizat echipele ca să putem munci de acasă. În fiecare dimineață avem câte un meeting online ca să evaluăm eficiența sarcinilor individuale și de grup. La două săptămâni ne luăm jumătate de zi pentru ședințe de retrospective și planificare”, explică Janina Moza.