Visa și băncile partenere colaborează strâns pentru a asigura securitatea plăţilor, folosind mai multe niveluri de securitate pentru a preveni frauda, pentru a proteja datele deţinătorului de card și pentru a-l ajuta să îşi recupereze banii dacă cineva îi folosește cardul fără permisiunea sa.

“Cardul rămâne cea mai sigură și rapidă opțiune prin care consumatorii pot achita direct de acasă orice produs sau serviciu pentru nevoile zilnice, fie că vorbim despre achiziția de alimente sau haine, plata facturilor sau transferul de bani către o altă persoană. Ca o dovadă că românii înțeleg tot mai clar utilitatea plăților cu cardul, valoarea medie a unei tranzacții online cu cardurile Visa din România a crescut cu 10% în martie față de aceeași perioadă din 2019. Cele mai mari creșteri ale tranzacțiilor online au putut fi observate în cazul restaurantelor (+524%), magazinelor alimentare (+147%), farmaciilor (+64%) și al plăților de utilități (+51%). Un avantaj evident al plăților electronice este accesul rapid şi în deplină siguranţă la contul bancar, oricând şi fără costuri suplimentare, în timp ce plata în numerar presupune timp și uneori comisioane de retragere a banilor din cont”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Iată mai jos câteva sfaturi pentru a putea face cumpărături online în siguranţă:

  1. Folosiți un mod sigur, rapid și ușor de a vă identifica: Conform noilor reglementări europene, băncile vor începe să ceară mai multe elemente de autentificare atunci când plătim online, pentru a se asigura că plata e făcută de deţinătorul cardului şi nu de către un infractor. Dacă aveţi această opțiune, setați pe telefoanele dvs. și în aplicațiile bancare metode de autentificare biometrice, precum amprenta digitală sau recunoașterea facială. Acestea oferă o autentificare rapidă și îmbunătățesc experiența de plată.
  1. Căutați „s”: când plătiți online, verificați adresa URL pentru a vă asigura că începe cu „https: //”. „s” la sfârșit indică o conexiune sigură.
  1. Activaţi alertele - activarea serviciului de alerte oferit de emitentul cardului dvs. vă ajută să vedeți de fiecare dată când se face o plată din contul dvs. Semnalaţi emitentului cardului dvs. dacă observați plăți neobișnuite pe care nu credeți că le-ați făcut. Reglementările în vigoare vă pot ajuta să vă recuperați banii dacă altcineva v-a folosit în mod fraudulos cardul.
  1. Familiarizaţi-vă cu modalitatea de contestare a tranzacțiilor efectuate cu cardul - Aceasta este o modalitate prin care banca dvs. poate recupera banii de la banca unui comerciant atunci când nu primiți bunurile sau serviciile pe care le-ați plătit online cu cardul dvs. Visa, inclusiv în cazul în care un comerciant îşi încetează activitatea. Câteva exemple pentru a înțelege mai bine când se poate contesta o tranzacție efectuată cu cardul: dacă un zbor pe care l-ați plătit cu cardul Visa a fost anulat deoarece compania aeriană nu mai poate furniza serviciul și nici nu vă propune o soluție alternativă pentru viitor sau dacă tricoul pe care l-ați comandat este prea mic și magazinul nu vrea să îl primească înapoi. Dacă nu ați avut succes în discuţiile directe cu comerciantul, sau operatorul turistic sau asigurarea nu vă oferă soluții alternative pentru biletul respectiv de avion, puteți încerca să solicitaţi băncii dumneavoastră să recupereze banii prin opţiunea de contestare a tranzacției respective. Este bine să știți că există această facilitate, iar emitenții de carduri Visa au toate informațiile pentru a efectua evaluarea corectă a situațiilor specifice.
  1. Aveți grijă la tentativele phishing - Fiți atenți la e-mailuri sau apeluri telefonice nesolicitate și suspecte. Expeditorii acestora pot încerca să fure informații personale, cum ar fi numărul contului sau cardului dv.numele de utilizator, parole etc. Dacă aveți suspiciuni, nu dați clic pe link-uri și nu descărcați fișiere.
  1. Folosiți „token-uri” și servicii de plată cu un singur clic pentru a plăti simplu și în siguranță - Când vă înrolați cardul în telefon și în unele aplicații ale comercianților, datele cardului dvs. sunt adesea înlocuite cu un „token” digital, adică detaliile cardului nu sunt stocate, ceea ce crește nivelul de securitate. Unii comercianți oferă opțiunea de a face plăți cu un singur clic, ceea ce înseamnă că trebuie doar să configurați serviciul, să dovediți că sunteți deținătorul cardului și apoi puteți face cumpărături online simplu, fără a fi nevoie să introduceți detaliile cardului la fiecare plată.
  1. Actualizați software-ul pentru sistem și aplicație - Instalați cea mai recentă versiune de software pe computer, tabletă sau telefon. Companiile de tehnologie dezvoltă permanent noi soluții de securitate - actualizarea software-ului vă ajută să vă protejați de riscuri

În final, nu uitați că, atunci când aveți suspiciuni de fraudă, trebuie doar să sunați la emitentul cardului dvs. și să explicați situația - acesta este singurul în măsură să vă ajute la rezolvarea situației.