Primele 4 luni de la lansare au fost marcate de o creștere continuă pentru Curandera.ro, de 25% lunar, după care evoluția a stagnat. Dinamica pozitivă a revenit în luna noiembrie, pe fondul Black Friday, dar nu numai, iar perspectivele de creștere se mențin și pentru finalul anului. De altfel, luna noiembrie a adus și o modificare în comportamentul cumpărătorilor, aducând o creștere a vânzărilor online prin canalele proprii, website și, mai ales, social media.

Clienții Curandera.ro sunt preponderent femei (85%), cu vârsta medie 30-45 de ani, cu profesii liberale, dar un procent similar provine și din mediul corporate. De asemenea, clienții Curandera.ro au o afinitate pentru spiritualitate, protejarea naturii și mediului înconjurător, și sunt orientați către branduri și achiziții sustenabile.

Colecție nouă de Crăciun

”Prin cele două noi ediții lansate pentru luna decembrie, o colecție de bijuterie și ilustrație de Crăciun, și o linie dedicată iubitorilor de câini și de pisici, am urmărit să păstrăm linia inedită a brandului, care, dincolo de design, transmite un mesaj de echilibru, de suport și sprijin în vremuri incerte. Îngerul delicat ales pentru a marca sărbătoarea Crăciunului simbolizează energia protectoare, benefică și călăuzitoare. De asemenea, la baza colecției dedicate celor care iubesc animalele stau studii care confirmă că nivelul de stres și incidența bolilor cardiovasculare este mai mică la cei care au câini sau pisici”, a precizat Anca Negescu, fondatoarea brandului Curandera.

Astfel, Guardian Angel cuprinde coliere, pandantive și brățări din aur și argint, iar piesa de referință a liniei este varianta îngerului păzitor care poartă un diamant în dreptul inimii. Această linie conține și o ilustrată dedicată Crăciunului, în ediție limitată.

Kitty Love & Puppy Love conține bijuterii din aur și argint pentru copii, care pot însă fi purtate și de către adulți. Colecția cuprinde inele, coliere, cercei și brățări și celebrează beneficiile extraordinare pe care le are iubirea dintre oameni și animalele lor de companie, în cazul acesta, câini și pisici.

Prețurile pentru noile produse lansate în ediție limitată – ca de altfel toate piesele Curandera - variază între 75 de lei și 800 de lei, sunt din aur și din argint.

Bugete mai mari

Deși comparativ cu anii precedenți clienții sunt mai rezervați în a face achiziții, iar procesul durează mai mult decât în mod obișnuit, valoarea achizițiilor a crescut. Bugetele alocate pentru cumpărarea pieselor de pe Curandera.ro se încadrează între 300 și 600 de lei, în creștere în ultima perioadă, pe fondul sezonului de reduceri și în contextul sărbătorilor.

Coșul mediu conține 1-3 piese, iar 60% dintre clienți revin pentru o nouă achiziție în decurs de 3 luni și/sau recomandă brandul generând alte achiziții. De asemenea, orientarea este către piese din aur, considerate o investiție, mai puțin spre cele din argint, care se situează ca valoare de preț la aproximativ o treime față de cele din aur.

„Românii investesc mai cu grijă, dar mai generos în bijuterii, fie că le comandă pentru ei sau pentru cei dragi. Dincolo de designul și de calitatea produselor, un factor diferențiator și un catalizator în achiziții este – potrivit feedbackului clienților - faptul că suntem un brand românesc 100%, dar și că ambalajele produselor sunt din materiale reciclabile, cu hârtie impregnată cu semințe, ce se poate planta”, a mai spus Anca Negescu.