Începând cu anul 2006, ANIS - Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii - a reușit instruirea și examinarea în vederea obținerii certificării ISTQB a peste 8.000 de persoane.

ISTQB reprezintă un standard de testare recunoscut internațional și certificările obținute de cursanți sunt recunoscute la nivel mondial. În primele 9 luni ale anului 2019, ANIS a instruit 184 de cursanți și a examinat 485 de persoane.

ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare recunoscută la nivel mondial, structurată pe trei niveluri - Foundation, Advanced și Expert, prin intermediul căreia cursanții dobândesc cunoștințele necesare pentru testarea eficientă a produselor software, ceea ce le va oferi un acces mai facil la joburi în IT.

Cursurile IT sunt oferite doar de furnizori acreditați, iar la nivel național ANIS a fost primul furnizor oficial al acestui program, pe care îl derulează încă din anul 2006.

Cursurile organizate în România prin intermediul ANIS acoperă atât nivelul Foundation, cât şi pe cel Advanced (modulele Test Analyst, Test Manager si Technical Test Analyst). Durata cursurilor Foundation Level este de 3 zile, iar pentru Advanced Level de 4 zile, pentru fiecare dintre cele 2 module, respectiv 3 zile pentru modulul de Technical Test Analyst.

”Certificarea ISTQB îți oferă o bază teoretică care te ajută să poți testa mai eficient produsele software, ceea ce determină un workflow mai bun, implicit rezultate mai bune. Întrucât certificările sunt recunoscute la nivel internațional, iar conținutul cursurilor și regulile de examinare sunt aceleași, aplicate la fel în toate țările, acest program reprezintă un atu semnificativ la interviurile de angajare. De altfel, numărul mare de persoane înscrise de-a lungul timpului la acest curs demonstrează încă o dată importanța sa în dezvoltarea profesională a participanților”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Cursuri IT pentru testeri - cine se poate înscrie

Ce prim furnizor pe plan local a programului ISTQB, ANIS a instruit începând cu anul 2006 până în prezent peste 8.000 de persoane, doar în ultimii trei ani totalizând un număr de 2.206 de participanți. De asemenea, în primele 9 luni ale anului 2019 au participat la cursuri 184 de persoane, iar la examene 485 de cursanți.

La aceste cursuri se pot înscrie cei care au cunoștințe de bază în informatică, respectiv o experiență de minimum 6 luni în testare software și pot participa angajați ai companiilor membre ANIS, ai altor companii din industrie, precum și persoane particulare.

Peste 90% dintre participanți vin din partea companiilor, aceste certificări fiind oferite de către firmele de software și outsourcing {{drept[48]}} beneficii pentru angajați, fiind parte a programelor de instruire.

Cursurile și examenele sunt organizate în București, însă la cererea companiilor și în condițiile în care există o grupă completă de curs, se pot organiza sesiuni și afara Bucureștiului. Pentru aceste sesiuni, la taxele de curs se vor adăuga costurile administrative suplimentare pentru deplasarea instructorilor sau a administratorilor de examen.

Cursurile pentru ISTQB Certified Tester sunt susținute doar de profesori acreditați

Toate cursurile sunt susținute de profesori acreditați, cu o vastă experiență în industrie. Printre aceștia se numără Lucian Ghinda, cu peste 15 ani experiență în IT, pe diverse arii precum programare, testare, project management și product management. Lucian are, de asemenea, nouă ani de experiență în {{training[46]}}, unde livrează o gamă variată de cursuri în IT, de la programare, la testare, până la metodologii de Sofware Development Life Cycle. În cadrul ANIS, acesta susține cursurile ISTQB Foundation Level, ISTQB Agile Tester si Mobile App Testing.

Denis Rascarache este tester cerificat ISTQB si are o experiență de mai bine de opt ani în testare. El a început să lucreze ca trainer în urmă cu patru ani, fiind responsabil de dezvoltarea și livrarea de {{training[46]}}-uri interne pentru industria Automotive, bazate pe ISTQB Foundation Level si Advanced Test Analyst. În cadrul ANIS, acesta este profesor al cursului ISTQB Foundation Level.

Ladislau Szilagyi este tester certificat ISTQB și trainer acreditat încă din luna septembrie 2006, iar în cadrul ANIS ține cursurile de ISTQB AL - Test Manager, Test Analyst si Technical Test Analyst. Pe partea de Software Engineering, Ladislau Szilagyi s-a implicat în {{design[44]}}-ul și testarea de sisteme multi-tasking și de operare în timp real.

ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare recunoscută și acceptată în mai mult de 70 de țări la nivel mondial și peste 300.000 de persoane din întreaga lume au absolvit acest program și și-au găsit joburi în IT.

International Software Testing Qualifications Board (ISTQB) este alcătuit din peste 45 de organizații regionale și naționale care controlează procesul de acreditare şi certificare prin regulamente specifice.

În calitate de membru al ISTQB, South European Testing Board (SEETB), va administra certificarea internaţională ISTQB în Europa de Sud-Est - Bulgaria, Muntenegru, România, Serbia - prin autorizarea companiilor şi certificarea trainerilor.