În prezent, pe Marketplace-ul decathlon.ro sunt deja disponibile peste 10,000 de articole de la peste 50 de parteneri locali, adăugați în ultimele 2 luni. Decathlon încheie noi colaborări în fiecare săptămână prin care extinde gama de produse din Marketplace și își afirmă disponibilitatea pentru noi parteneriate de lungă durată care pot completa oferta actuală.

Decathlon se concentrează să acopere cât mai multe categorii de produse din lumea sportului, iar platforma Marketplace susține acest demers. Mai mult, platforma propune colaborări cu parteneri locali, care confecționează sau vând articole pe piața sportivă din România și au posibilitatea de a oferi atât livrare la domiciliu, cât și servicii post-vânzare clienților. Astfel, printre categoriile incluse la momentul actual se numără: fitness (benzi de alergare/biciclete eliptice), bodybuilding, ciclism, hoverboard, trotinete electrice, smartdevices (smartwatch), dar și textile și încălțăminte pentru jogging, fitness, mers sportiv, fotbal, skateboarding și drumeție.

”Ultimii ani au reprezentat o oportunitate pentru mediul digital, iar vânzările online decathlon.ro s-au triplat. Am remarcat interesul clienților pentru diferite sporturi, iar asta ne-a determinat ca prin intermediul marketplace decathlon.ro să completăm oferta existentă de produse. Ne dorim să oferim publicului pasionat de sport, care ne vizitează frecvent pe decathlon.ro, o gamă mai extinsă de produse, o soluție indiferent de sportul, brandul favorit sau nivelul de practică, cu ajutorul parteneriatelor pe care le dezvoltăm cu producători și vânzători de produse sportive din România." declară Ioana Anghel, Marketplace Leader Decathlon România.

Produsele puse la dispoziție de partenerii Decathlon în Marketplace sunt semnalizate pe decathlon.ro prin mențiunea “Vândut și expediat de Partener”. În acest format de marketplace, decathlon.ro coordonează toate tranzacțiile și garantează siguranța plăților, în timp ce facturarea, expedierea, livrarea și serviciile post-vânzare sunt asigurate de parteneri.

De asemenea, Decathlon România extinde sistemul său unic de interacțiune cu clienții și evaluare a produselor și asupra produselor din Marketplace. Astfel, opiniile și evaluările clienților sunt vizibile și accesibile tuturor celor care sunt în căutarea unui nou produs sportiv. Decathlon consideră vocea clientului instrumentul cel mai bun de analiză pentru calitatea produselor, serviciilor și livrărilor oferite de partenerii săi din Marketplace.

Proiectul a fost deja lansat din 2021 în 10 țări, printre care: Belgia, Franța, Germania, Spania, Italia, Polonia și a atras noi parteneri importanți din industria articolelor sportive: Adidas, Reebok, Bauer, Cornilleau, Isadore și mulți alții.