Ieri, Amazon a atins pragul de 1.000 de miliarde de dolari, fiind a doua companie din lume listată pe bursă care atinge această valoare, după Apple.

Creșterea capitalizării bursiere aduce valoare nu doar companiei, dar și CEO-ului Amazon, Jeff Bezos, care l-a surclasat pe Bill Gates, cofondatorul Microsoft, și a ajuns cel mai bogat om din lume. Nu este o premieră pentru Bezos, întrucât anul trecut el a mai oscilat de câteva ori între primele 2 poziții, datorită modificărilor de pe bursă.

Totuși, de această dată pare că el și-a consolidat bine poziția, detașându-se considerabil față de Bill Gates, al doilea clasat. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Jeff Bezos are o avere netă de 168 de miliarde de dolari, în timp ce Bill Gates înregistrează 97,8 miliarde de dolari.

Acțiunile Amazon au crescut de aproape 500 de ori din 1997, când s-a listat la bursă. De atunci, compania și-a extins oferta de produse și a introdus ebook-ul Kindle, servicii de cloud computing, a produs emisiuni TV și filme cu conținut original, vinde boxa portabilă Echo, iar de curând a cumpărat Whole Foods, menționează Bloomberg.

Ascensiunea lui Bezos a fost una discretă, dar constantă, motiv pentru care merită să iei în considerare câteva lecții de leadership pe care le poți învăța de la el. Publicația Bloomberg a realizat un infografic în care ilustrează drumul lui Jeff Bezos până la titlul de cel mai bogat om de pe Planetă, făcând o comparație a lui cu parcursul altor antreprenori de succes - Bill Gates, Warren Buffett, Mark Zuckerberg și Amancio Ortega, omul de afaceri spaniol care a fondat imperiul Zara.

Puteți vedea aici parcursul în afaceri al celor cinci miliardari.