Urmărește interviul în varianta integrală în clipul video de mai sus. Mai jos vei găsi un rezumat al celor mai importante declarații ale lui Dumitru Gangaliuc în timpul discuției.

Pentru a vedea discuțiile acestea în avanpremieră, abonează-te la canalul de YouTube start-up Business.


start-up.ro a participat la SXSW prin intermediul InnovX-BCR, însoțind o delegație formată din antreprenori, specialiști și investitori la eveniment.

InnovX este un accelerator pentru startup-uri tech, iar în ultimii cinci ani a funcționat sub numele de InnovX-BCR ca parte a unei colaborări dintre organizație și Banca Comercială Română.InnovX a fost cuprins de către Financial Times în topul hub-urilor pentru startup-uri în Europa în clasamentul realizat de pubilcație, alături de Sifted și Statista, pe locul 11.

De-a lungul celor cinci ani de colaborare între InnovX și BCR au fost 181 de companii accelerate din 2.249 de aplicanți. Programul a fost organizat în cohorte pentru Startups, Scaleups, dar și VC Bootcamp, pentru a pregăti noi serii de investitori.

Pentru că SXSW e un eveniment colorat și optimist, discuțiile noastre au fost concentrate în jurul unui dintre cele mai colorate ziduri din jurul Austin Convention Center, tocmai pentru a nu fi un interviu de business tradițional, ci unul mai relaxat, dar cu concluzii importante.


Dumitru Gangaliuc este director imersiv la Riift studio, agenție de new media art și immersive experience activaton, dar și fondator la Bold Experience, startup ce vrea să ofere un marketplace de soluții new media pentru branduri, o școală de new media și care organizează și un festival.

Totul în jurul lui Dumitru este despre “wow show", așa cum spune chiar el. Să găsească tehnologii noi pe care le poate folosi. Fie că e vorba de holograme, de imersie în spațiu, de realitate augmentată sau realitate virtuală. A trecut de la o simplă agenție care lucra punctual cu clienți la un startup care vrea să democratizeze accesul la astfel de soluții.

Imersivitatea înseamnă să fii într-un spațiu fizic în care să îți fie activate toate simțurile. Prin văz, prin auz, prin miros. Dacă ar fi să descriem ce face Dumitru e să transpună în realitate efectele pe care uneori le vedem doar în filme.

Discuția aceasta a fost una în care am aflat despre Bold Experience, dar mult și despre ce înseamnă viziune de viitor despre tehnologie.

Mai mult digital

“Ajutăm brandurile să comunice prin tehnologie, inovație, tot ce ține de proiecții, de wow show. Suntem aici ca să facem brandul să comunice strâns cu publicul său", explică Dima.

Așa că nu a fost de mirare că la întrebarea despre experiența SXSW, Dumitru a spus că a văzut mai multe lucruri pe care le-ar putea aduce ei acolo, nu neapărat pe care ar putea să le ia din prima.

“Ar fi nevoie de mai mult digital, mai multe interacțiune între oameni și brand prin tehnologie. O experiență integrată prin care să-l iei pe consumator de la intrare până la final și să-l duci printr-o experiență", spune Dima.

De la agenție la startup

Riift studio și Bold Experience sunt două linii de business separate, dar pornite din dorința de a educa oamenii cu privire la noile tehnologii și cum le pot folosi.

“E nevoie de noi skill-uri, e nevoie ca oamenii să se adapteze rapid, dar problema e că majoritatea cursurilor nu te ajută. Te ajută schematic și apoi îți dau un șut în fund. Noi luăm utilizatorul, îl învățăm, facem conexiuni cu diferite branduri, aducem brandurile la un loc care plătesc pentru experiențe”, spune Dumitru.

Astfel, Bold Experience e și un marketplace de experiențe multimedia imersive, dar și o școală. Dar trecerea de la o agenție la un startup a fost complicată.

“Agenția creativă e un cerc dificil, alergi după proiecte, gândești, implementezi, la final o iei de la capăt. La un startup e greu la început. Odată ce lucrezi însă produsul și găsești căile de livrare, de vânzare, începi să scalezi. Agenția nu e scalabilă. Oamenii vin și pleacă și e mai greu să pui procese care să te ajute să scalezi mai repede”, explică Gangaliuc.

Bold Experience e în etapa de dezvoltare astăzi și sunt concentrați pe educare. Astfel, pe lângă platformă, au lansat Bold School, dar au și un festival de creativitate în Republica Moldova, Bold Fest. Pentru agenție, piața principală e România, dar și câteva alte piețe internaționale.

Pe Bold School oricine poate învăța mai mult despre noile tehnologii. Fie printr-un curs introductiv de business development și noi tehnologii, până la cursuri de interactivitate pentru cei care vor să aibă galerii de artă moderne sau cursuri de Creative AI.

Dumitru e un early adopter de tehnologie, dar nu unul radical. Ci testează tot ce vine pe piață și consideră că ciclurile sunt naturale.

“Nu contează ce tehnologie vine pe piață, toate au același ciclu de viață. Când apar există reticență. Apoi ele ori cresc, ori scad, cum a fost cu realitatea virtuală și NFT-uri. Mie îmi plac tehnologiile unde consumatorul este în centru. Tehnologii care amplifică conexiunea dintre consumator și brand. Fie că vorbim de realitate augmentată sau altceva. Noi implementăm prima oară tehnologiile și arătăm că nu trebuie să te temi”, spun Dumitru Gangaliuc.