De pe o pagină pe alta, am ajuns la o întrebare pusă pe Quora, referitor la startup-urile din Silicon Valley care eșuează: „Dacă statisticile spun că 90% dintre startup-uri eșuează, de ce nu auzim niciodată despre toate startup-urile din Silicon Valley care au dat greș?”.

Nu știu cât de mult contează pentru voi să cunoașteți acele startup-uri „la față”, dar cu siguranță este util să aflați niște lecții învățate dintr-un business care a avut eșec. Mike Kappel este fondator și CEO al Patriot Software. Are peste 30 de ani de experiență antreprenorială în 5 startup-uri și împărtășește, pe Forbes, ce a învățat din ele.

Acceptă sfaturi de la oamenii potriviți. Chiar dacă atunci când pornești o afacere ești plin de entuziasm și îți dorești să reușești pe cont propriu, este esențial să cauți îndrumare, ca să nu cauți succesul pipăind prin întuneric. Poate fi vorba despre specialiști - contabili sau avocați - ori antreprenori pe care îi admiri.

Întotdeauna fii pregătit pentru ce e mai rău. Chiar dacă te-ai pregătit înainte să deschizi afacerea, sunt lucruri pe care nu le poți controla, motiv pentru care trebuie să fii pregătit pentru imprezibil, oricât de paradoxal ar suna. În primul rând, trebuie să înființezi și să menții o rezervă de numerar, adică un buget pentru situații de urgență. Totuși, fondul de rezervă este doar o soluție temporară. Pe lângă acesta, trebuie să ai un plan de afaceri care te va ajuta să te concentrezi pe strategie și pe traficul companiei.

Negarea eșecului nu îl face să dispară. Nu trebuie să te pripești la fiecare urcuș și coborâș în afacerea ta, dar primul pas este să accepți că ai o problemă. Cu cât mai repede faci asta, cu atât mai ușor va fi să îți pui afacerea pe făgașul normal. Pentru a face asta, trebuie să elimini lucrurile care nu funcționează.

Nu ceda la primul obstacol. Orice antreprenor se confruntă cu provocări dintre cele mai diverse, în diferite etape ale afacerii. Dacă ar fi renunțat la primul hop, câte branduri recunoscute mondial crezi că am mai fi avut acum?

„Stigmatizarea eșecului în business se trage din educația pe care am avut-o în timpul comunismului, în care se înfierau greșelile și eșecul”, spune Andrei Cionca, președintele CITR Grup, inițiatorul unui proiect inedit, Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România. După 40 de ani în care eșecul a fost blamat, este timpul ca în România să fie susținută o cultură antreprenorială mai sănătoasă.