Informația a fost dată publicității de Bloomberg, jurnaliștii citând detalii de la apropiați ai companiei.

Se pare, totuși, că printre utilizatorii afectați de acest lucru se află numai cei care au activat în cadrul serviciului Messenger opțiunea de transcriere a mesajelor audio. În același timp, oficialii Facebook menționează că persoanele care făceau transcriptul mesajelor audio se ocupau de acest lucru doar pentru a verifica faptul că AI-ul Facebook interpreta corect mesajele.

”La fel ca și Google și Apple am încetat review-ul uman al mesajelor audio în urmă cu mai mult de o săptămână”, au precizat reprezentanții Facebook pentru jurnaliștii CNET.

Nu este primul scandal pe tema încălcării intimității utilizatorilor Facebook. Încă de săptămâna trecută un tribunal federal din State a respins cererea companiei de a se renunța la un proces pe tema ilegalității modului în care compania a colectat și stocar date biometrice pentru milioane de utilizatori fără a avea consimțământul acestora.

În plus, compania a primit și s-a angajat să și plătească o amendă în valoare de 5 miliarde de dolari primită într-o chestiune ce ține tot de data privacy.