Cine transmite e-Factura? Toată lumea.

Indiferent dacă ești SRL sau PFA, dacă te-ai înregistrat în scopuri de TVA sau nu, pentru orice factură emisă către o altă organizație cu statut juridic, va trebui să generezi și să transmiți e-Factura.

Momentan, NU trebuie transmise e-Facturi către clienți persoane fizice (excepție: cele achitate cu vouchere de călătorie) și cele emise către clienți externi.

e-Factura are două componente: transmitere și primire

Acum, dacă ai niște contabili simpatici care rezolvă e-Factura pentru tine, e perfect, dormi liniștit la noapte.

Însă, cum pentru majoritatea afacerilor facturarea este o sarcină administrativă rezolvată intern, e important să-ți pui la punct procesele.

Asta înseamnă nu doar că trebuie să transmiți e-Facturi în SPV-ul afacerii tale, ci și să folosești SPV-ul ca să primești e-Facturi de la furnizori.

Mai mult, din 1 iulie 2024 ești inclusiv responsabil de e-Facturile primite. Dacă înregistrezi în contabilitate o factură de furnizor care, conform codului fiscal, trebuia trimisă la e-Factura, dar nu a fost: vei plăti o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii. Vom detalia și amenzile spre finalul articolului. Ăsta a fost doar un teaser.

Accesul în SPV se face pe bază de certificat digital înrolat la ANAF

Nu vei putea transmite și primi e-Facturi fără acces în SPV. Aici e mult mai probabil să te ajute contabilitatea care accesează deja SPV-ul ca să depună variile declarații fiscale.

Dacă ești un PFA care ține contabilitatea în partidă simplă și te ocupi chiar tu să-ți depui declarația unică (felicitări!), atunci va trebui să cumperi un certificat digital.

Doar după ce vei înrola acest certificat digital la ANAF, o să poți accesa SPV-ul dedicat PFA-ului tău. Acest SPV nu e același lucru cu SPV-ul tău de persoană fizică, unde te identifici cu CNP și intri fără certificat digital.

Pentru mai multe detalii despre cum intri în SPV-ul afacerii tale cu certificat digital, urmează pașii din acest tutorial de pe factureaza.ro.

Care este termenul de trimitere e-Factura

Momentan, ai la dispoziție cinci zile lucrătoare de la data emiterii facturii ca să transmiți e-Factura în SPV. Acest termen este valabil până la 30 iunie 2024. De la 1 iulie 2024, termenul va deveni 5 zile calendaristice.

Ce pățești dacă nu transmiți e-Factura?

Vestea bună e că, până la 1 aprilie 2024, nu pățești nimic. Este o perioadă de grație în care să te dumirești cum stă treaba.

Apoi, se întâmplă așa:

Între 1 aprilie 2024 și 30 iunie 2024, amenzi:

  • între 5.000 lei și 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari
  • între 2.500 lei și 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii
  • între 1.000 lei și 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Începând cu 1 iulie 2024:

  • amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii, pentru nerespectarea obligației de transmitere prin e-factura
  • amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii, pentru înregistrarea unei facturi de furnizor fără respectarea obligației de transmitere prin e-factura
  • pentru nerespectarea termenelor limită de transmitere: între 5.000 lei și 10.000 lei pentru contribuabilii mari, între 2.500 lei și 5.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii și între 1.000 lei și 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Ce înseamnă să transmiți e-Factura

În primul rând, factura online (cea pe care o trimiți pe mail în format PDF sau, doamne ferește, Word ori Excel) nu este o factură electronică, în contextul SPV ANAF.

e-Factura are un format specific, care se cheamă XML UBL (Universal Business Logic) și care arată de neînțeles pentru om fiindcă e destinat "mașinilor" ("the Matrix is everywhere"). În acest format trebuie e-Factura transmisă în SPV ANAF.