Biance a dus cititul mai aproape de aproximativ 600.000 de copii și a reușit prin inițiativele ei să împrietenească părinții cu lectura și să-i ajute să înțeleagă de ce e atât de important să le citim celor mici încă din primii ani de viață.

Așa cum spune chiar Bianca, proiectele începute de ea sunt drumul prin care își propune să ”deschidă inimi și minți de adulți și copii spre a se educa continuu, căci educația este viața însăși”. Mai jos o puteți cunoaște pe ”Femeia care a adus lectura în viețile părinților și ale copiilor.”

Ce urmează să citești:

  • Chestionar despre Bianca Mereuță, ambasador a lecturii pentru copii, fondatoarea celui mai important grup de carte pentru copii și a unei edituri cu titluri alese pentru cei mici.
  • Despre dorința de a contribui la pacea în lume și alegerea lecturii ca un canal prin care poate face asta.
  • Despre crearea unei comunități ca o muncă imensă, despre grupul unde primea și 500 de mesaje pe zi și despre parcursul prin care a ajuns să diferențieze o carte bună de o carte nepotrivită și cum pot părinții să aducă iuirea pentru cărți în rândul copiilor.

Bianca Mereuță face parte din proiectul "Femeile strigă Bingo", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui joc interactiv de Bingo, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.

1. Nume și funcție actuală

Bianca Mereuță, fondatoare a Casei editoriale SIGNATURA, fondatoare a Asociației VERSUS, fondatoare a comunității “Ce le citim copiilor”.

2. Copilărie:

M-am născut în Cluj-Napoca, însă, după divorțul părinților mei, la vârsta de trei ani, am plecat la țară, în Maramureș, la Colțirea, unde am crescut înconjurată de dragostea bunicilor. În copilărie îmi plăcea foarte mult să citesc, să desenez, să tricotez și să ascult muzică. Îmi mai plăcea să adun copiii din sat în curtea bunicilor si să “facem discotecă”. Aveam un casetofon, un pick-up, trei casete: una cu Tina Turner, cea de-a doua cu Beatles și cea de-a treia cu Queen și un disc de vinil cu Ray Charles. Retrăiesc în inima mea cu o bucurie de neînlocuit momentele când ascultam pe repeat “Hit the Road Jack”. Când am fost foarte mică mi-am dorit să mă fac cântăreață de operă, mai apoi creator de modă (pe la 8 ani aveam caiete întregi cu crochiuri), apoi avocat și arheolog (în același timp, dacă ar fi fost posibil), iar de prin școala generală tot visez ca prin ceea ce fac să contribui la pacea lumii.

3. Educație:

Sunt licențiată a Universității Babeș-Bolyai, secția Jurnalism cu specializare în Publicitate, apoi absolventă a FSEGA, cu specializare în Marketing, am un masterat în Comunicare efectuat la SNSPA, numeroase formări în comunicare și business, iar momentan urmez un master în Management Organizațional în cadrul Departamentului de Științele Educației al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a UBB Cluj. M-am pregătit pentru a deveni strateg în comunicare, utilizând tehnici creative și cred că toate studiile și pregătirea mea continuă și contribuie la drumul pe care mă aflu acum.

4. Ce-ți place să faci când nu muncești?

Îmi place să strâng în brațe copaci și să mă minunez de tonurile și nuanțele naturii. Îmi place să citesc - vara sub copaci, iarna sub o pătură de lână (am început de câțiva ani să îmi fac o colecție de pături), îmi place să brodez, îmi place să descopăr ilustratori, ceramiști, artiști, în general, și să îi urmăresc, să merg la expoziții de artă și la concerte de muzică clasică sau rock, îmi place să vizitez muzee.

5. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?

Dintotdeauna. Am știut de mic copil că îmi doresc să contribui la pacea lumii. Am știut că aceasta este o muncă făcută din inimă, oferind bunătate, muncind cu consecvență și cu creativitate. Pe unde am umblat, în anii când operam în sfera comunicării comerciale, lucram mult cu oameni și armonizam medii, înainte de a propune acțiuni tactice de comunicare creativă externă. Deschiderea spre a face un pas în educație a venit ca o consecință a lipsurilor pe care le-am constatat în sfera educației integrative care are ca obiectiv creșterea de oameni etici și creativi încă din primii ani de viață, oameni care să creeze acea societate pe care ne-o dorim, o lume a colaborării și a binelui. Cred că OMUL devine începând de acasă, începând cu mediul familial, și continuând cu anii de pregătire de școlară formală. Ceea ce vedeți că fac acum, prin comunitatea “Ce le citim copiilor” ca spațiu de expunere a unui mesaj de chemare spre educație de calitate și prin editura SIGNATURA, ca mediu prin care titluri care cultivă caracterul și gustul estetic al copiilor, dar și prin noua noastră colecție dedicată educației, este începutul unui drum prin care îmi propun să deschid inimi și minți de adulți și copii spre a se educa continuu, pentru că educația este viața însăși.

6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?

Eu mi-am luat modele din toate faptele bune și din spiritul tuturor oamenilor cu care m-am înconjurat în viața reală sau din cărți. Din familie sunt mama, străbunica și bunicul. Mama mi-a citit de mică și mi-a arătat frumusețea muncii cu dragoste, străbunica a fost un model de bunătate, bunicul a fost cel mai blând om pe care l-am cunoscut. Apoi, toate personajele și caracterele pe care le-am întâlnit în cărți au fost modele în câte un sens. Muzicieni și sportivi pe care i-am urmărit, am luat și de la ei exemple.

Eu cred că nu e nevoie să facem fixație pe o persoană - nici din familie, nici din alte medii, ci, mai degrabă, să privim cu bucurie și deschidere OMUL și ceea ce face el, ceea ce este și ceea ce devine.

7. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul în care activezi.

Mândria nu face bine la pacea fiecăruia dintre noi și, implicit, la pacea lumii. O construcție pacifistă sustenabilă nu trebuie bazată nici pe mândrie, nici pe furie, ci pe identificarea unei nevoi reale cu care masele se confruntă și adresarea acesteia dintr-un punct de pace interioară a celui sau a celor care doresc să contribuie la rezolvarea situației, cu blândețe, înțelegere față de reușite, eșecuri și consecvență, fără a te opri. Poate sună idealist, însă cred că cele mai importante realizări umane au la bază încrederea că orice lucru este înfăptuibil și din aceasta rezidă tot ceea ce omul are nevoie pentru a-și construi drumul.

Prin “Ce le citim copiilor” am adus în ultimii 8 ani un impact pozitiv în viața a peste 600.000 de copii. Mesajul despre importanța prezenței cărții în viața copiilor încă de la naștere a ajuns, prin părinți și dascăli la acești copii. Știind acest lucru, trăiesc o stare de bucurie și împăcare, dar, totodată combinată și cu o senzație de neliniște permanentă, pentru că îmi doresc să cuprind cât mai mult. Prin tot ceea ce fac deja și voi face în viitor, îmi doresc să ghidez publicurile spre înțelegerea a ceea ce înseamnă calitate în mesajul educațional, să îi sprijin să înțeleagă cum să facă alegerea conținutului de calitate, dar, mai ales, să ghidez spre cultivarea relației de conectare și calitate în relația copil-proces de învățare, adult-proces de învățare, înțelegerea nevoii de liniște în relația cu învățarea și în relațiile interumane. Și știu că voi avea o viață întreagă mânecile suflecate și privirea vigilentă pentru a fi prezentă, înțelegătoare și a sprijini.

8. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.

Au fost nenumărate, însă lecția eternă este să îți tragi sufletul și să continui. E bine să faci pauze de odihnă, să analizezi ceea ce ai de învățat din obstacole, dar niciodată să nu îți abandonezi visul, pentru că în el constă fericirea și adevărata frumusețe a vieții.

9. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.

Un OM consecvent care i-a sprijinit pe ceilalți să înțeleagă că educația este însăși viața, iar pacea lumii este însăși pacea interioară.


”Cărțile au venit la mine de mică, de foarte mică. Crescând la țară, nu am avut foarte multe opțiuni de petrecere a timpului liber în afară de joaca în natură, iar călătoriile mele exploratorii s-au petrecut în cărți, în povești. Aveam o cameră umbroasă în casa de la țară. Acolo obișnuiam să stau cu mama și să îmi citească. Îmi citea versurile Anei Blandiana sau Muzicanții din Bremmen sau din dicționarul de limba franceză, iar apoi a venit totul de la sine.”

Acesta a fost începutul pentru mica Bianca, neștiind atunci că se pun bazele unui traseu în care adulta Bianca va aduna peste 150.000 de oameni într-un grup care sărbătorește iubirea pentru lectură în rândul părinților, și o face de mai bine de 7 ani.

În momentul în care a rămas însărcinată, Bianca a avut și o claritate asupra viitorului: a știut cum vrea să contribuie la construcția unui fundament solid în educație și a știut că ingredientul principal în acest proces este conținutul bun, validat științific sau imaginativ, mai exact, cartea.

Și-a completat colecția personală de cărți din casă, unde a adus și volume pentru copii alături de cărțile pentru adulți, albumele de artă și volumele din zona creativă. A înțeles că omul este elementul purtător al mesajului pe care voia să-l lanseze în lume, astfel că, după selectarea cărților, a început conectarea celor ce aveau să devină parte din comunitate și organizarea întâlnirilor de lectură din casa ei.

Biblioteca din casa Biancăi a venit ca o extensie firească de împărtășire a iubirii pentru lectură: ”e o bucurie să ai privilegiul de a fi expus la kilometri pătrați de frumusețe, iar atunci când poți împărtăși bucuria, aceasta crește exponențial. În această bibliotecă am avut doar câteva întâlniri care au fost monetizate. Peste 90% din totalul evenimentelor care s-au petrecut aici au fost gratuite și parte din acest spirit al dorinței de a împărtăși. Au trecut mii de copii pragul bibliotecii alături de părinți și de coordonatorii lor formali.”

Biblioteca încă mai există și azi și numără peste 10.000 de titluri. Acum nu mai este deschisă publicului larg, din lipsa finanțării pentru acest proiect, dar și ca urmări ale pandemiei, când Bianca nu putea primi oameni în casa ei, unde se află acest spațiu. ”Astfel, am preferat ca în anumite perioade ale anului să luăm cărți din bibliotecă și să facem întâlniri punctuale cu public în diverse spații mai ușor accesibile. Am preferat să mergem noi printre copii, tineri și adulți. Aceste experiențe ne propunem ca în viitor să ia forma unui program.”

Copiii învață ceea ce trăiesc

Anii 2015, când Bianca a creat grupul ”Ce le citim copiilor”, au fost unii foarte efervescenți, dar și foarte grei pentru administrarea atât de multor întrebări, curiozități și recomandări: ”lumea căuta să fie îndrumată și nu se sfia să scrie mesaje private la orice oră, în special după ora 23.00, noaptea, atunci când mamele își adormeau copiii și aveau puțin timp pentru ele. Au fost nenumărate zile cu câte peste 500 de mesaje private scrise pe zi. Nevoia era de a primi sfaturi, dar și de a fi ascultate.”

Privind în urmă, Bianca descrie procesul creării acestei comunități cu o muncă imensă. Acum, ne spune ea, grupul nu mai are aceeași vizibilitate din cauza algoritmilor Facebook, algoritmi care cer alt gen de conținut, când grupul promovează liniștea și lectura mesajelor scrise. ”E puțin ironic să te gândești că pentru a promova liniștea oferită de o carte acum trebuie să devii agitat și gălăgios. Comunitatea este tot acolo, iubitoare de lectură, însă copiii sunt tot mai mari, au crescut.”

”Am știut și știu că fiecare copil învață ceea ce trăiește. Am creat un mediu casnic în care sunt adunate cu adevărat cele mai frumoase și pline de sens cărți ale lumii. Eu le răsfoiesc cu bucurie și le citesc în diverse momente ale zilei, dintotdeauna, din pasiune. Mă gândesc că această imagine va rămâne în mintea celorlalți despre mine, inclusiv în mintea copilului meu, chiar și atunci când el va fi adult și eu, la un moment dat, nu voi mai fi. Însă nu îl oblig să devină și el ca mine și nu îl cicălesc.”

În ipostaza de mamă, Bianca avea mai multe momente de conectare cu fiul ei, și până la șapte-opt ani, i-a citit zilnic, firesc și natural, i-a arătat mii de cărți și le-au răsfoit împreună și au povestit pe seama lor, au analizat ilustrații și a inițiat fel de fel de jocuri creative pornind de la ele. Le descrie ca fiind momente de bucurie comună, iar acum, când fiul ei are 11 ani, continuă acest ritual, dar cu frecvența aleasă de băiatul ei.

Și totuși, ce le citim copiilor?

Tot parcursul ei în acest domeniu a culminat cu înființarea unei edituri de carte pentru copii, Signatura, editură cu 5 ani vechime pe piața de publishing. Casa editorială fondată de Bianca e parte dintr-un concept prin care vrea să contribuie la crearea unor generații viitoare care să aprecieze esteticul și să se poată exprima liber, argumentativ și să poată avea gândire creativă.

Ca să se întâmple asta, Bianca e de părere că niște titluri atent alese pentru copii pot forma viitori oameni care să se bucure de gândire și exprimare liberă și creativă.

”În ultimii ani am avut oportunitatea de a studia modul în care copiii și adulții din diverse spații educaționale din Europa reușesc să dialogheze mai ușor și reușesc să își exprime în cuvinte explorarea creativă sau să argumenteze mai cu ușurință anumite concepte învățate. Atunci mi-am pus problema de ce la noi le este greu copiilor să vorbească simplu și firesc pe o temă sau le este teamă să își exprime opiniile sau observațiile în public, dar, mai ales, în preajma adulților. În plus, în România, lipsește cu desăvârșire la nivel de mase înțelegerea esteticului, a ceea ce este cu adevărat frumosul, iar artei și frumosului nu le sunt acordate susținerea și spațiile potrivite în programele școlare, nu există o cultură întru studierea și înțelegerea frumosului.”

Astfel, cărțile pe care le alege pentru Signatura au la bază frumosul și arta, conțin valori precum armonia și blândețea și înțelegerea raportării omului ca individ la celălalt. În plus, sunt create de artiști consacrați, cu studii multiple atât în arte, cât și în fenomenologia înțelegerii dezvoltării emoționale și cognitive a copilului.

Bianca consideră că volumele alese pentru editora fondată de ea sunt ”instrumente de dialog, de înțelegere, de creare de sens, de scormonire a gândirii și a inimii și, asfel, de generare a ceea ce numim în termeni formali gândire critică, acest mod fantastic și plin de a înțelege și analiza perspectivele diverse în care ni se expune lumea, iar, mai apoi, de a primi aripi pentru a crea, de a deveni co-creatori ai lumii și vieții.”

De curând au adăugat o colecție nouă la Signatura, una dedicată educației, ”Mindset”. Aici echipa alege cărți prin care cititorii pot vedea frumosul și binele în tot, o invitația de a colora viața și de a contribui fiecare la a face mediul proxim mai bun. Această colecție este un nou pas în educația centrată pe copil, ”una în care experiența este cea care ne învață, despre cum școala nu mai trebuie să aibă pereți, ci devine un ecosistem de acțiuni, spații și energii bune ale celor care transmit mesajul educativ.”

Nu am putut să finalizăm acest dialog fără să aflăm de la Bianca cum arată o carte bună pentru copii și una nepotrivită.

  • O carte bună pentru copii este o carte bună și pentru adulți. O carte bună pentru copii rămâne vie în tine mult timp, te face să îți pui întrebări sau să privești substraturi de înțeles. O carte bună pentru copii este o carte pe care o vei avea în bibliotecă o viață întreagă.
  • O carte nepotrivită pentru copii este acea carte ultrafuncțională. Vorbesc despre cărțile prin care părinții încearcă să își educe copiii spre a avea numite comportamente sau a dobândi anumite abilități, cărți care pot fi înlocuite în orice moment cu un simplu dialog. O carte nepotrivită pentru copii este acea carte care îi aduce în față lumi pentru care el încă nu este pregătit, mă refer la conținuturi nepotrivite pentru anumite vârste.

În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, Impact Hub și Bravva Angels. Una din patru companii este deținută 100% de către femei. Așadar, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie antreprenor, iar 145.000 sunt conduse în întregime de femei. Alături de start-up.ro, vă invităm să cunoașteți o mică parte din poveștile lor de succes.

ING sprijină femeile care schimbă România zi de zi și, în acest an, va lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.