Proiectată și dezvoltată în colaborare cu medici reputați și clinici prestigioase, soluția dezvoltată de Synaptiq reduce timpul de identificare și deliniere a organelor la risc și a tumorilor, de la o medie actuală de 2-4 ore, la maxim 5 minute. Astfel, medicii terapeuți reușesc să identifice și să contureze într-un timp foarte scurt tumorile și organele la risc și să ia decizii cât mai rapid, ceea ce se traduce prin creșterea șanselor de supraviețuire pentru milioane de pacienți în întreaga lume.

Aceasta este soluția pentru care Roxana și Diana au ales să lucreze.

Roxana a trăit toată viața ei înconjurată de medici, încă de când era mică mergea cu tatăl ei, medic ortoped, la el la job și le ajuta pe asistente să facă bandaje din tifon. Cumva, a știut că nu vrea să se facă doctor, dar era sigură că viața o va duce către medicină cumva.

Diana s-a visat medic veterinar când era mică și a simțit chemarea către o zonă de îngrijire, pentru că acesta este locul în care știa că poate face o diferență. Discuția pentru venirea în Synaptiq a venit într-un moment delicat, în care tocmai aflase de diagnosticul surorii ei, de cancer. Și a știut că prin rolul ei în acest startup poate face o diferență atât pentru sora ei, cât și pentru cei ca ea.

Roxana și Diana s-au cunoscut în timpul unui internship și interesele le-au adus împreună în această misiune comună de a face bine.

Ce urmează să citești:

  • Chestionar despre Roxana și Diana, despre pasiunea lor pentru îngrijirea oamenilor și a animalelor, dar și despre o generație a oportunităților și a deciziilor.
  • Despre motivele persoanle pentru care au ales să promoveze tehnologia care se bate cu cancerul.
  • Despre reticența domeniului medical până la proba contrară.
  • Despre AI și tehnologie care aduc mai mult timp când diagnosticul fură fix cea mai prețioasă resursă.

Roxana și Diana fac parte din proiectul "Femeile strigă Bingo", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui joc interactiv de Bingo, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.

1. Nume și funcție actuală

Sabău Roxana Arina, Co-founder and CFO Synaptiq

2. Copilărie:

M-am născut în Sebeș, unde am trăit și crescut până la vârsta de 4 ani. Apoi, am locuit în Blaj până la vârsta de 8 ani, deoarece tatăl meu a obținut un post acolo în calitate de medic ortoped. În acea perioadă, am avut mult contact cu mediul spitalicesc. Deseori îl însoțeam pe tatăl meu la lucru, deoarece nu aveam cu cine sa rămân acasă. Așa că petreceam o mare parte din timp în cabinetele asistentelor, unde le analizam activitatea și le ajutam să facă bandaje din tifon.

De atunci, am avut impresia că voi deveni și eu medic, mai exact medic pediatru. Totodată, în copilărie eram o persoană extrem de activă, căutăm mereu provocări și aveam o latură artistică bine dezvoltată. Uneori, împreună cu fratele meu, organizam spectacole, iar alteori încercam diverse afaceri - activități specifice copiilor generației 90.

3. Educație:

Am fost o elevă conștiincioasă și am avut diverse implicări extracurriculare. Am fost prezentatoare și organizatoare la evenimente precum balurile bobocilor și festivaluri de teatru. De asemenea, am fost implicată în activități de voluntariat, fiind membra fondatoare a clubului Interact Sebes și președinte pe o perioadă de un an. Am format și o trupă de dans, am făcut parte din trupa de teatru a liceului și am participat la olimpiade de germană și biologie.

În al doilea semestru al clasei a 12-a, am început să mă gândesc la viața dinamică pe care mi-o doream, călătorii și diverse interacțiuni, iar în final am hotărât să aleg o alta direcție, mai precis domeniul afacerilor, renunțând la admiterea pentru medicină. Am sperat însă ca în viitor voi reuși să aduc input și în domeniul medical.

Privind retrospectiv, pot spune cu siguranță că am fost un adolescent crescut în sistemul de învățământ românesc care poate de toate, dar nu știa exact ce-și dorește. Cred că sunt exemplul perfect al unui adolescent dezorientat în ceea ce privește cariera sa, dar care, prin încercări multiple, și-a găsit drumul potrivit care l-a condus la un moment de satisfacție si împlinire cu privire la alegerile făcute.

4. Ce îți place să faci când nu muncești?

Am conștientizat că mereu am pus un focus foarte mare pe descoperirea de sine: ce îmi doresc eu cu adevărat, ce simt, ce sunt. Și cred că de fapt asta fac eu în timpul meu liber: îmi experimentez sentimentele și modul în care mă raportez la viață prin diverse activități.

Reușesc să realizez o introspecție inconștientă când mă conectez cu natura, cu animalele, când călătoresc, când fac sport și când interacționez cu oamenii noi. De aceea absolut în tot timpul în care eu teoretic nu muncesc, mă aflu în una din circumstanțele menționate anterior: natură, sport, călătorit, familie, animale și de multe ori combinate.

De asemenea, munca o pot îmbină foarte frumos cu călătoritul. În ultimii ani am realizat că sunt foarte productivă dacă schimb mediul în care lucrez, așa că plec o luna, două pe an și lucrez din alte zone ale pământului ca să pot să experimentez culturi și să am un echilibru între muncă și viață.

5. Când ai știut că vrei să te dedici medicinei, ce te-a atras către aceasta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?

Pasiunea pentru anatomie și medicină am avut-o mereu. Ulterior, în facultate, mergând pe domeniul afacerilor mi-am propus să reușesc să strâng niște bani/ să accesez niște fonduri și să mă asociez cu oameni din domeniul medical pentru a deschide o clinică medicală pe care să o administrez. Între timp am început să povestesc cu Dragoș (Dușe, fondatorul Synaptiq) și mi s-a deschis această oportunitate de a administra și de a crește o afacere care să aducă schimbare în domeniul medical.

6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către medicină?

Sora tatălui meu, soția unchiului meu, nașa mea, tatăl meu: toți medici. De mică am crescut cu biblioteci pline cu cărți despre patologia aparatului locomotor sau tehnici de chirurgie. Dat fiind faptul că am petrecut mult timp în spitale, îmi plăcea să mă consider capabilă să ajut pe oricine se rănește sau are nevoie de ajutor medical.

Chiar și prietenele mele din liceu îmi spuneau mereu “Roxi haide zi tu, că tu le ai cu astea cu medicina”. Cumva am fost mereu vizualizată cu o legătură către acest domeniu. Și cu adevărat am fost foarte curioasă să înțeleg ce se întâmplă și cum funcționează corpul uman.

Am multe momente în care mă gândesc cum ar fi fost să fiu medic, și nu am nicio părere de rău pentru decizia pe care am luat-o deoarece încă consider că aș fi avut poate un orizont mai limitat în explorarea capabilităților mele. Dar de multe ori mi-ar plăcea să pot să am timpul necesar să îmi adâncesc cunoștințele în domeniul medical și medicină și mă bucur că am ajuns într-un mediu care îmi permite să învăț din mers.

7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?

În fiecare etapă a vieții și pe parcursul fiecărei experiențe am întâlnit câte o femeie care să îmi influențeze decizia și ceea ce vreau eu să fac.

Switch-ul de la o carieră completă în medicină a fost declanșat de diriginta mea, care m-a ajutat să vizualizez cine vreau să fiu, când mi-a zis:“Eu mi te imaginez peste 10 ani când ajungi acasă seară târziu și îți arunci tocurile în coltui unei camere, mulțumită și satisfăcută de multele realizări pe care le-ai avut pe parcursul acelei zile”.

8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul medicinei.

Startup-ul Synaptiq în sine e o realizare de care mă simt foarte mândră și faptul că am pus bazele unui produs care revoluționează tratamentul de radioterapie aducând un impact real în societate.

9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.

Momentul când lucram în HR. Atunci pot sa spun că am avut perioada cea mai dramatică și mă simteam foarte nemulțumită de alegerile pe care le-am făcut. Ulterior am decis să încerc un alt domeniu, puțin mai tehnic și am descoperit că îmi place și partea legată de automatizare și inovație, moment în care am urmat cursuri de Business Analyst în domeniul RPA.

După care, în final, s-a ivit oportunitatea de colaborare cu Dragoș și a început aventura de a pune bazele unui produs de automatizare în domeniul radioterapiei.

10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.

Cred că mi-ar plăcea să scrie despre mine că am fost o persoană dedicată și pasionată care a reușit să îmbrățișeze provocările și să-și urmeze visurile în domeniul medicinei și al afacerilor. De-a lungul parcursului meu, am căutat mereu să aduc o schimbare pozitivă prin munca mea și am fost implicată în diverse activități care au avut un impact într-un fel sau altul în comunitatea din care făceam parte, și ulterior la un nivel mai amplu.

De altfel, mi-ar plăcea să devin și un model de perseverență, care poate să îi încurajeze și pe alții care se află în incertitudine să încerce diverse activități până când reușesc să rezoneze cu cea care li se potrivește și care îi motivează.


1. Nume și funcție actuală

Diana Andrițchi - Co-Founder & Chief Business Officer

2. Copilărie:

M-am născut într-un orășel numit Sângerei din Republica Moldova și acolo am crescut în mare parte a copilăriei mele. Cu excepția verilor, când îmi plăcea să petrec timpul la bunici. Încă de când eram mică, îmi plăceau foarte mult animalele. Îmi plăcea să mă joc cu câinii și pisicile și să observ natura din jur.

Această dragoste pentru animale m-a făcut să visez să devin doctor veterinar atunci când eram mică. Însă, pe măsură ce am crescut, interesele mele s-au diversificat, dar pasiunea mea pentru animale a rămas la fel de puternică.

3. Educație:

După finalizarea liceului în Republica Moldova, am luat decizia de a-mi continua studiile la Cluj. Am ales să studiez administrarea afacerilor la Facultatea de Business, atât în cadrul programului de licență, cât și în cel de masterat. În al doilea an de facultate, am avut oportunitatea de a merge pentru un semestru la Universitatea Kozminski din Varșovia, prin programul ERASMUS, unde am studiat Finanțe și Management.

Pe parcursul facultății, am simțit nevoia de a explora mai multe direcții înainte de a lua o decizie finală cu privire la cariera mea. Astfel, am optat să fac mai multe internship-uri pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează lumea afacerilor dincolo de sala de clasă. Am efectuat o practică în domeniul financiar la Cluj, un internship în recrutare în Germania și un internship în resurse umane în Statele Unite.

Atât în timpul studiilor, cât și în timpul internship-urilor, am realizat că îmi place partea de organizare, planificare, management și strategie. Aceste experiențe m-au ajutat să-mi conturez interesele și să mă orientez către o carieră care implică aceste aspecte.

4. Ce îți place să faci când nu muncești?

În timpul meu liber, îmi place să petrec timp cu oamenii dragi în aer liber. Ador să mă bucur de o cafea sau ceai în compania prietenilor sau a celor dragi și să împărtășim povești interesante. Sunt o persoană sociabilă și apreciez interacțiunea cu oamenii. În plus, îmi place să cunosc oameni noi și să creez legături autentice cu ei.

Pentru a menține un stil de viață sănătos, îmi place să merg la sală de câteva ori pe săptămână. Exercițiile fizice mă ajută să-mi mențin starea de bine și să am energie pentru activitățile mele zilnice.

Pentru a menține echilibrul și fericirea, îmi place să călătoresc ori de câte ori am ocazia. În special, îmi place să planific călătorii pe termen mediu-lung, astfel încât să pot experimenta atmosfera locală și să înțeleg mai bine cultura și stilul de viață din locurile în care călătoresc. Călătoriile îmi oferă o perspectivă nouă, îmi deschid mintea și mă inspiră în moduri pe care nu le-aș găsi în rutina zilnică.

5. Când ai știut că vrei să te dedici medicinei, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?

Am simțit atracția către domeniul medical și medicină în momentul în care am avut o discuție cu CEO-ul de la Synaptiq despre ideea sa de startup. În acel moment, mă aflam acasă, alături de familia mea, și tocmai aflasem de diagnosticul surorii mele.

Această întâlnire m-a făcut să îmi dau seama că prin implicarea mea într-un startup în domeniul medical, voi avea oportunitatea să o ajut nu doar pe sora mea, ci și mulți alți pacienți diagnosticați cu cancer.

M-am simțit atrasă de medicină și de industria medicală datorită dorinței mele de a face o diferență pozitivă în viața oamenilor. Am realizat că domeniul medical oferă oportunități unice de a ajuta și de a îmbunătăți viețile celorlalți. Într-o lume în care cancerul și alte afecțiuni grave sunt încă o provocare majoră, am simțit nevoia de a schimba și de a aduce inovație în industria medicală.

6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către medicină?

Dacă mă gândesc la familia mea, pot spune că mi-au deschis orizonturile în ceea ce privește antreprenoriatul și spiritul de inițiativă. Aceste aspecte au jucat un rol important în traseul meu profesional actual, inclusiv în domeniul medical. Am fost încurajată să explorez și să învăț despre antreprenoriat și inovație, care sunt valori esențiale în munca mea actuală.

7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?

Da, managera pe care am avut-o într-una dintre experiențele anterioare. Ea a avut un impact profund asupra modului în care îmi abordez munca și dezvoltarea profesională.Managera mea a fost o lideră puternică și inspirațională. Am învățat multe de la ea despre luarea deciziilor și abordarea strategică a proiectelor.

Prin modul în care a condus și a colaborat cu echipa, managera mea mi-a arătat puterea și influența pe care o poate avea o femeie în mediul de lucru. Ea a fost un exemplu de curaj, determinare și abilități de leadership, și m-a inspirat să-mi urmez propriile vise și să-mi asum roluri de conducere.

8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul medicinei.

Sunt mândră de realizările pe care le-am avut cu Synaptiq în domeniul radioterapiei. Obținerea unui grant norvegian, atragerea investitorilor pentru runda de finanțare "Seed" și organizarea unui workshop gratuit pentru rezidenți și tineri radioterapeuți reprezintă succese semnificative.

9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.

Am întâmpinat un impas în traseul meu profesional în momentul în care eram implicată în procesul de fundraising cu Synaptiq la începutul anului. Lucrurile mergeau încet și simțeam o presiune mare asupra mea și a celorlalți cofondatori. În acele momente, am învățat să nu îmi pierd optimismul și să continui să depun eforturi constante până când am obținut rezultatul dorit. A fost o lecție importantă despre perseverență și încredere în propriile abilități, învățând să fac față provocărilor și să merg mai departe în ciuda obstacolelor întâmpinate.

10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce v-ar plăcea să scrie la descrierea voastră.

Într-o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, aș dori să fie menționat rolul meu în optimizarea procedurilor medicale și în managementul unui startup dedicat susținerii doctorilor în tratarea pacienților de cancer. Prin angajamentul meu, am contribuit la îmbunătățirea calității asistenței medicale și la creșterea accesului la tratamente eficiente.


Roxana și Diana au ajuns, în traseul lor de învățare, într-un moment în care interesele și pasiunile lor au găsit un numitor comun sub forma startup-ului Synaptiq.

Roxana s-a întâlnit cu Dragoș Dușe, inițiatorul proiectului, în momentul în care el lucra în Germania la Institutul de cercetare a cancerului din Heidelberg. Atunci i-a povestit prima oară despre ce plănuia să construiască, moment în care s-a gândit că Diana ar completa echipa pe parte de business și marketing. Și de aici, ideea s-a îndreptat spre realitate în formulă completă.

Începuturile soluției medicale au venit și cu momente de reticență din partea clinicilor, mulți medici din România considerau că astfel de soluții sunt imposibil de implementat.

”Mulți medici considerau că astfel de soluții pot ajunge în spitale într-un viitor foarte îndepărtat sau unii erau chiar împotriva ideii că Inteligența Artificială ar putea sa facă astfel de task-uri. Spitale de la care nu am primit susținere în momentul respectiv au ajuns ca în ziua de astăzi să ne fie parteneri”, își amintește Roxana.

Ținta e: „same day treatment plan”

Evoluția accelerată a AI și munca echipei au reușit să deschidă ochii personalului medical către o soluție care poate schimba viitorul felului în care se face radioterapie. Și mai exact, în cazul procesului de planificare a tratamentului de radioterapie, prin care tehnologia dezvoltată de echipă poate elimina conturarea manuală și s-o înlocuiască cu algoritmi de AI, ceea ce aduce mai mult timp pentru planul de bătaie în lupta cu diagnosticul.

”După integrarea software-ului de conturare automată în spitale și prezentarea lui pe piețe externe, ne propunem să continuăm aventura și să lucrăm pentru a automatiza întregul plan de tratament pentru radioterapie, astfel încât pacienții să beneficieze de Same day treatment plan.”

Vorbim de un context în care o astfel de soluție era un bun necesar, mai exact de o situație în care, în Europa, un sfert dintre pacienții diagnosticați cu cancer care au nevoie de radioterapie nu reușesc să primească tratament din cauza lipsei de cadre medicale si a complexității și duratei îndelungate a procedurilor.

Reducerea timpului este o calitate esențială a soluției adusă de Synaptiq, ceea ce membrii echipei află direct din teren, de la medici care le spun asta și care au ajuns să realizeze cât de mult îi ajută pe partea de conturaj.

”Am primit acest feedback și în cadrul conferinței de Radioterapie de la Viena la care am participat anul acesta (ESTRO – European Society Radiation Oncology). Majoritatea celor care au văzut un demo al produsului Mediq, ne-au spus că soluția noastră este cea mai rapidă și au fost fascinați de acuratețea rezultatelor generate de AI-ul nostru.”

Soluții pe limba medicilor

Pasiunea pentru îngrijire și impact în viețile oamenilor au avut-o și Roxana și Diana, dar nu veneau cu o pregătire propriu-zisă în domeniul medical. Pentru Roxana, însă, provocarea nu a fost terminologia medicală, ci mai mult înțelegerea modelelor de ML și modul în care AI poate să fie implicat.

”Având în vedere că trebuie să am soluția la degetul mic, a trebuit să înțeleg cum funcționează totul astfel încât să pot să explic medicilor utilitatea software-ului. Cred totuși că modul de explicare al algoritmilor de AI de către un necunoscător poate sa fie mai clar, și pot să prezint soluția pe limba medicilor fara a intra în detalii prea tehnice.”

Și pentru Diana, noul rol a venit cu multe ocazii de învățare: ”a fost necesară o perioadă de adaptare și de învățare continuă. Am dedicat timp pentru a citi articole și materiale relevante în domeniu, iar atunci când întâlnesc concepte necunoscute, încerc să mă documentez și să le înțeleg mai bine. Am colaborat îndeaproape cu experți și profesioniști din domeniul medical pentru a îmbunătăți cunoștințele și pentru a înțelege mai bine nevoile și provocările din acest domeniu.”

Vorbim de situații medicale globale, astfel că și soluția dezvoltată de Synaptiq are aplicabilitate în plan internațional. Provocările aici intervin la nivel legislativ și la adaptarea sistemului din fiecare zonă în parte.

”Una dintre provocările majore în implementarea soluției noastre la nivel global este gestionarea diferitelor cerințe și reglementări în domeniul radioterapiei din fiecare regiune. Obținerea certificărilor medicale necesare pentru a opera în diverse regiuni poate implica resurse și timp considerabile. În Europa, există o certificare comună care ne permite să instalăm software-ul nostru în clinici din întreaga regiune, însă pentru alte regiuni, cum ar fi SUA sau anumite țări din Asia, ar fi necesară obținerea certificărilor separate”, adaugă Diana.

Misiunea lor este la început, dar realizările în aproape 2 ani de când au început să lucreze la revoluționarea radioterapiei, au reușit să atragă în primul an o rundă de investiții pre-seed în valoare de 250.000 de euro. Ulterior, compania a primit un grant nerambursabil de 158.000 de euro de la fondul norvegian Innovation Norway. Anul acesta, Synaptiq a deschis o rundă de finanțare pe Seedblink de 600.000 de euro.

Dar validarea cea mai importantă vine din partea medicilor, care înțeleg că împreună cu tehnologia pot elimina dificultățile din procesul anevoios prin care trebuie să treacă pacienții care au nevoie de radioterapie și le pot oferi timp. Timp pentru tratament, pentru plan și pentru viață.


În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, Impact Hub și Bravva Angels. Una din patru companii este deținută 100% de către femei. Așadar, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie antreprenor, iar 145.000 sunt conduse în întregime de femei. Alături de start-up.ro, vă invităm să cunoașteți o mică parte din poveștile lor de succes.

ING sprijină femeile care schimbă România zi de zi și, în acest an, va lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.