Monese a anunțat oficial lansarea conturilor în lei. Norris Koppel, fondator și CEO al Monese a anunțat aceste lucruri la București. În momentul de față, Monese, folosit foarte mult de românii din Diaspora, a ajuns la 300.000 de utilizatori români. Pe piața din România, Revolut, de exemplu, are un milion de utilizatori, dar încă nu are IBAN-urile în lei.

Lansarea IBAN-urilor în lei se va întâmpla din 11 februarie a fost realizată cu Libra Internet Bank, iar românii vor putea încasa salariul direct în contul Monese, care sunt depozitați în conturile băncii partenere.

Noile conturi de RON de la Monese vin cu IBAN-uri românești și serviciu de relații cu clienții în limba română – amândouă fiind premiere pentru un serviciu de fintech internațional în România. Clienții care locuiesc în România vor putea folosi cardul lor Monese RON cu Apple Pay oriunde în lume este acceptat acest serviciu.

“Suntem foarte încântați să lansăm conturile pentru România începând cu 11 februarie 2020. Decizia de a lansa acest serviciu în România ca parte din planul nostru de extindere a fost un lucru cât se poate de natural. Deja deservim sute de mii de clienți români în întreaga Europa, prin conturile noastre de EUR și GBP. Știm că mulți dintre clienții noștri așteaptă deja cu mare interes lansarea conturilor Monese pentru România și își doresc o ofertă de servicii localizate, rapide și ușor de utilizat. Acești clienți sunt nemulțumiți de serviciile tradiționale bancare, care se adaptează prea greu la nevoile și stilul lor de viață. Noi oferim o alternativă perfectă atât pentru românii din țară, cât și pentru cei din străinătate.”, ne spune Norris Koppel, fondator și CEO al Monese.

FinTech-ul Monese le oferă clienților posibilitatea de a alege dintre 3 tipuri de pachete: Simplu (gratuit), Classic (24,95 lei) si Premium (69,95 de lei).

Cu contul simple poți face retrageri la ATM gratuite de până la 1000 de lei pe lună și alocație gratuită de cheltuieli în valută de până la 10,000 lei pe lună. Transferurile în valută sunt instante și gratuite către alte conturi Monese (taxă de 2% pentru transferurile către conturi non-Monese).

Cu Monese Classic poți retrage de la ATM până la 4500 de lei pe lună și alocație gratuită de cheltuieli în valută de până la 45,000 lei pe lună. Transferurile în valută sunt instante și gratuite către alte conturi Monese (taxă de 0,5% pentru transferurile către conturi non-Monese).

Iar cei care au Monese Premium au alocație nelimitată și gratuitate la retragere ATM, top-up-uri, folosire în valută și transferuri FX.

Potrivit lui Norris Koppel, Monese a fost construit cu un singur scop: să le ofere oamenilor libertate să se miște pe oriunde își doresc în lume.

”Am lansat în 2015 și acum suntem în 31 de țări, avem 14 limbi în aplicație, oferim conturi în mai multe valute. Un cont se face în numai câteva minute. Ne-am dorit să fie simplu de făcut”, a adăugat acesta la evenimentul Future Banking de anul trecut.

Kopel a precizat faptul că Monese a reușit, până acum, să strângă investiții în valoare de peste 100 de milioane de dolari, inclusiv de la PayPal. De altfel, investiția de la PayPal a fost anunțată în toamna anului trecut, fintech-ul lansat în 2015 primind circa 60 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare de tip series B.

În acest moment, Monese are 1,5 milioane de clienți și adaugă cam 150.000 de noi useri în fiecare lună, 70% dintre utilizatori având depozite din salarii pe platformă.

Monese a fost lansat în 2015 de către Norris Koppel, ca primul cont curent administrat 100% de pe mobil. Povestea din spatele aplicației Monese este destul de des întâlnită, mai ales în cazul imigranților. Când Norris Koppel s-a mutat din Estonia în Marea Britanie, nu avea un raport de credit în Marea Britanie sau facturi de utilități prin care să dovedească adresa, astfel că solicitarea unui cont bancar i-a fost imediat respinsă. Fără un cont bancar, i-a fost aproape imposibil să-și primească salariul sau să închirieze un apartament.

Toate conturile Monese RON vor oferi clienților cu IBAN-uri românești și:

  • Cardul de debit Mastercard contactless (taxă de livrare 19.95 lei pentru planul Simple sau livrare gratuită pentru primul card din planul Classic și livrare gratuită la orice card din planul Premium)
  • Transferuri gratuite și instante între conturile proprii de RON, EUR și GBP
  • Transferuri instante și gratuite între orice cont Monese la nivel global (în orice valută)
  • Top-up gratuit și instant (orice monedă)
  • Retrageri gratuite de la bancomate internaționale - începând de la 1,000 lei pe lună pentru planul tarifar Simple)
  • Alocație gratuită pentru cardul de valută - începând de la 10,000 lei/lună pentru planul tarifar Simple
  • Aplicația Monese și serviciu de relații cu clienții accesibile în 14 limbi, incluzând limba română
  • Apple Pay
  • Plăți recurente
  • Posibilitatea de blocare și deblocare a cardului din aplicația Monese
  • Notificări mobile instante pentru orice tranzacție (atunci când cheltui sau primești bani)
  • Extrase de cont la cerere ce pot fi ușor de exportat
  • Economisire prin serviciul Pușculițele Monese