...pe termen nedeterminat. Samsung Galaxy Fold, telefonul promovat cu mare fast de producătorul de electronice din Coreea de Sus, ar fi trebuit să aibă o lansare oficială în Statele Unite pe data de 25 aprilie, urmând ca la începutul lunii mai să apară pe piața europeană.

Însă după ce telefonul a fost trimis în teste mai multor jurnaliști și bloggeri din străinătate, o bună parte dintre aceștia nu au avut experiența la care se aștepta compania. Chiar din contră. Mulți dintre ei au postat fotografii și review-uri negative semnalând problemele foarte mari pe care le are ecranul telefonului (complet inutilizabil pentru că au detașat folia de protecție, care se pare că nu trebuie îndepărtată, display zgâriat și cu tot felul de adâncituri).

Potrivit oficialilor companiei, citați de TechCrunch, data ulterioară a lansării Galxy Fold va fi anunțată în următoarele săptămâni.

Lovitura de imagine prin care trece Samsung Galaxy Fold este ceva mai mare decât cea prin care a trecut compania cu modelul Galaxy Note 7, care exploda în mâinile sau gențile utilizatorilor. Atunci compania are reușit să-și redreseze imaginea destul de rapid, poate și prin prisma faptului că telefonul era deja livrat către consumatori și nu se făcuse așa un mare tam-tam pe tema promovării acestui dispozitiv, ca în cazul de față. Un alt motiv: prețul era ceva mai mic decât cel de 2.000 de dolari la care ar trebui să se vândă Samsung Galaxy Fold.

Samsung Galaxy Fold are două ecrane. Unul mic atunci când este pliabil și unul de 7,3 inci atunci când e desfășurat. Ecranul principal e, de fapt, pe spatele telefonului. Așadar, pliat, telefonul pune ecran pe ecran.

Nu au fost prezentate multe detalii despre telefon, ci doar că va avea un procesor pe arhitectură de 7 nanometri. Ecranul principal e înalt, îngust și cu o ramă uriașă. Pe ecranul mare poți folosi 3 aplicații în același timp. O aplicație va fi deschisă pe un colț mare, iar celelalte două au o margine la dispoziție.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.