Din cele 60 de cafenele din franciza 5 to go deschise anul acesta, jumătate sunt în afara Bucureștiului. Cele mai recente orașe în care au fost inaugurate locații 5 to go sunt Galați, Dorohoi, Orăștie, Lugoj, Târgu Jiu, Bârlad, Onești, Slatina, Câmpina, Caracal, Botoșani, Roșiorii de Vede, Mangalia și Năvodari. În total, peste 45 de orașe din întreaga țara găzduiesc cel puțin o cafenea 5 to go.

”Anul 2021 a fost pentru noi anul eficientizării. Segmentul to go a resimțit impactul crizei pandemice mai puțin decât industria ospitalității, în general. Deși efectele crizei se fac simțite la nivel de consum, pentru acest tip de afaceri mici, francizele, s-a putut vorbi și de optimizări la nivel de costuri de funcționare, precum chiriile. Cred că modelul de business 5 to go este unul care și-a dovedit eficiența și sunt încrezător că obiectivul de creștere stabilit pentru acest an este realizabil. Avem planuri bine definite și o echipă puternică”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

”Mă bucur să văd antreprenorii curajoși care au avut încredere în noi și au lansat cu succes cafenele care au devenit repere în orașul lor. Astfel, am accelerat ritmul de creștere la nivelul orașelor mici și medii, unde cafenelele 5 to go reușesc ușor și rapid să câștige popularitate, iar tendințele la nivel de consum sunt de a înregistra valori peste medie. Ne așteptăm la o accelerare a acestui ritm. Țintim anumite orașe unde am găsit locul potrivit și suntem acum în căutare de parteneri, dar și orașe în care avem deja antreprenorii, însă căutăm încă locul potrivit”, a declarat Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Franciza 5 to go – direcții de dezvoltare

Direcțiile de dezvoltare pe termen mediu ale francizei 5 to go includ și consolidarea segmentului de retail, precum și dezvoltarea de concepte noi, care să adreseze noi categorii de produse, precum cele BIO, organice și vegane.

Cu aproape 270 de unități deschise la nivel național, franciza 5 to go este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România pe segmentul ospitalității.

Obiectivele francizei 5 to go sunt de a depăși 300 de locații în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional și consolidare în Capitală, și de a ajunge la un total de 1.000 de cafenele în România, în următorii 5 ani.