Prima ediție a Future Youth Summit, organizată de Social Innovation Solutions aduce împreună 100 de tineri lideri din Europa Centrală și de Est într-un program educațional și de suport de 6 luni. Fellowship-ul începe în 31 octombrie cu un un Summit al tinerilor, urmat de 12 workshop-uri și webinarii până în aprilie 2021 alături de experți internaționali, precum și suport financiar de 5000 de euro pentru implementarea unor noi soluții sau dezvoltarea celor existente. Tinerii pot aplica aici până în 10 octombrie.

Fellowship-ul FYS se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani din România, Ucraina, Turcia, Republica Moldova, Georgia, Serbia, Grecia, Bulgaria, Ungaria sau Belarus. Sunt așteptate soluții noi sau deja în implementare la provocări ca: viitorul muncii, accesul la servicii de bază, educație, sănătate, mediu, drepturile omului sau știri false și dezinformare. Soluțiile pot fi încorporate sub formă de ONG-uri, companii sau idei la început de drum și nu ar trebui să fie mai vechi de 1 an.

În cele 6 luni de Fellowship, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu experți internaționali și antreprenori sociali globali în conversații și ateliere despre: viitorul muncii, fundraising în timp de criză, business continuity și inovație, economie digitală, concluziile întâlnirii de la Davos, dezvoltare comunitară, tehnologii pentru startups sau wellbeing. FYS este, de asemenea, un incubator pentru soluții în creștere, adaptare și scalare prin care susține soluții noi sau deja în implementare prin mentorat și suport financiar.

Participanților li se cere să aibă un nivel bun sau ridicat de limbă engleză și o investiție de timp de cel puțin 3 ore lunar între Noiembrie 2020 și Aprilie 2021. De asemenea, 3 FYS Fellows vor fi invitați în 16 noiembrie să prezinte concluziile primei întâlniri a programului în deschiderea Future Summit 2020, cel mai mare eveniment dedicat trendurilor de viitor.

Mai multe informații pot fi găsite aici: https://future-summit.org/youth

Aplică aici: https://future-summit.org/apply-youth

Future Youth Summit este organizat de Social Innovation Solutions cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation al GMF și Kaufland, cu suportul Global Shapers Bucharest Hub, Social Impact Award International, SuperTeach, Vreau să fiu Antreprenor, Merito, Insights, American Councils, Educativa, Aspire Academy, Edison, Ashoka, National Youth Council of Moldova, ANOSR, Empower Her, Ardor, Scoala de Valori, Fundația Comunitară Oradea sau Enformation.