Schimbările ar urma să fie puse în aplicare începând cu mijlocul lunii iulie. „Întrucât a crescut oportunitatea de a crește gradul de implicare a clienților și consumatorilor și a devenit mai complexă, simplificăm produsele noastre pentru agențiile de publicitate și editorii de toate dimensiunile, astfel încât să poată ajunge mai ușor la consumatori oriunde, în orice moment și pe orice canal”, se arată într-un comunicat al companiei.

Noile schimbări nu vor afecta tarifele și nici nu vor duce la dispariția serviciilor deja existente, întrucât Google nu face decât să introducă o organizare mai eficientă a produselor. În ceea ce privește AdWords, acesta devine Google Ad și va primi o actualizare a numelui și o simplicare a interfeței, cu una mai automatizată.

DoubleClick se va uni cu Google Analytics 360 Suite și va oferi o suită de servicii consolidată, numită Google Marketing Platform, pentru a facilita experiența de marketing.

În încercarea de a dărâma barierele de intrare pentru noile agenții de publicitate, Google a introdus un instrument pentru firmele mici. Acestea vor putea să beneficieze de Google "Smart campaigns" care are, în esență, funcționalitățile de la Google Ads, adaptate pentru afacerile mici. În acest fel, Google vrea să ajute companiile să creeze conținut creativ și să se asigure că acesta ajunge la publicul țintă.