Cele mai importante informații și articole publicate pe start-up.ro săptămâna aceasta

Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem. Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană. Aceasta este numărul 15 al acestui rezumat săptămânal.

BCR îl aduce pe Ken Morse, director fondator la Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship

Banca Comercială Română (BCR) aduce în România un masterclass de business realizat de Ken Morse, director general fondator al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship, antreprenor în serie și fost consilier pentru inovație și antreprenoriat al președintelui Barack Obama. Ken Morse va susține, pe 5 și 6 februarie, la Hotel Privo din Târgu Mureș, un eveniment dedicat strategiilor de vânzări globale pentru companiile antreprenoriale din România. Numărul de participanți este limitat la 60 de persoane.

Ken Morse are un impact semnificativ asupra antreprenoriatului global. De-a lungul anilor, a mentorat mii de antreprenori și a fost co-fondator a șase companii high-tech, inclusiv 3Com Corporation (achiziționată de HP) și Aspen Technology Inc. Cinci dintre aceste inițiative au înregistrat IPO-uri sau fuziuni de succes. Ca Director General Fondator al MIT Entrepreneurship Center (1996–2009), a promovat inovația la nivel global. Iar ca fost consilier al președintelui Obama, în cadrul Consiliului Național pentru Inovație și Antreprenoriat (NACIE), a contribuit la inițiative importante precum „Startup America” și „JOBS Act”. La AspenTech Europe, a condus o echipă care a realizat 18 trimestre consecutive de creștere a vânzărilor, a extins forța de muncă de zece ori și a crescut veniturile din vânzări cu 600%-900%.

Mai multe informații despre eveniment puteți găsi aici, iar pentru înscriere, într-un număr limitat de locuri, puteți accesa formularul dedicat.

Dulcinella își propune o creștere de 30% în 2025

Dulcinella România, rețea românească de cofetării și patiserii cu rădăcini basarabene, are în plan anul acesta deschiderea la Târgu Neamț a unei fabrici cu o suprafață de producție de 4.700 mp și atingerea unei cifre de afaceri de 10 milioane de euro, în creștere cu 30% față de 2024. Investiția pentru atingerea acestor obiective este de 3 milioane de euro, mai mult cu aproape 70% față de 2024.

Dulcinella este un brand fondat în 2005 în Republica Moldova, iar din 2021 a intrat și pe piața din România. Compania are o rețea de 18 cofetării și patiserii (dintre care una în franciză) în București, Brașov, Iași, Suceava, Târgu Neamț, Piatra Neamț, Roman și Fălticeni.

Anul 2024 a fost unul al transformării, încheiat cu o cifră de afaceri de 7,1 milioane de euro pentru grupul Dulcinella România, ceea ce depășește prognozele inițiale. Astfel, am încheiat cu o creștere semnificativă față de 2023, chiar dacă am operat cu doar 18 cofetării, mai puțin cu 30% comparativ cu cele 26 de locații în 2023. Acest rezultat a fost determinat de schimbarea strategiei de business ca urmare a unei noi viziuni a managementului grupului, care a inclus și închiderea cofetăriilor neperformante moștenite. Astfel, cred că principalul factor al acestui rezultat este eficiența, a afirmat Sergiu Diaconu, CEO Dulcinella Group Romania.

1 din 10 angajatori va ajusta salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru IT, construcții și agricultură

PwC HR Barometru: Doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru angajații din IT, construcții și agricultură

Doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut în contextul eliminării scutirii de impozit pentru angajații din IT, construcții și agricultură și se așteaptă la scăderea motivației angajaților și o fluctuație mai mare de personal, potrivit rezultatelor sondajului HR Barometru realizat de PwC România în perioada 14 – 20 Ianuarie 2025.

Astfel, 43% arată că salariul brut rezultat după eliminarea facilităților va rămâne neschimbat până la următoarea revizuire salarială, iar 30% nu au decis încă.

2025 va aduce mai multe insolvențe

În 2025, IMM-urile din România sunt mult mai “slăbite” în față schimbărilor legislative și fiscale, ceea ce va genera o creștere a numărului de insolvențe și falimente, avertizează specialiștii societății de avocatură Buju Stanciu și Asociații. Principalele victime vor fi societățile care nu fac evaluări juridice în business, nu își corectează vulnerabilitățile prin audituri preventive și nu se protejează legal, riscând să devină ținte ale controalelor ANAF și să aibă pierderi financiare severe.

România se află în pragul unei furtuni economice: deficit bugetar record, presiune fiscală crescută și o campanie electorală care pune reflectorul pe alte subiecte. Realitatea economică, însă, nu poate fi ignorată. În spatele ușilor închise, strategii guvernamentale și măsuri drastice sunt deja în pregătire, iar operatorii economici vor fi primii care vor simți efectele acestora. De altfel, mediul de afaceri este vizat de noi măsuri fiscale, mai drastice, din 2025. În acest context, firmele ar trebui să schimbe abordarea și să ia măsuri de prevenție din punct de vedere legal pentru a evita scăderi și a putea crește în continuare.

Cu un deficit bugetar care poate depăși pragul critic de 8% din PIB, Guvernul nu mai poate amâna corecțiile. Guvernatorul Băncii Naționale a României a subliniat la final de 2024 necesitatea unei „diete” economice, iar analiștii financiari evidențiază gravitatea situației financiare a țării.

Statistica pieței auto din 2024 în România

Autovit.ro, cea mai mare platformă auto online din România, a realizat o analiză cuprinzătoare a pieței din 2024, evidențiind tendințele majore și preferințele românilor în materie de achiziții auto. Într-un an marcat de schimbări în opțiunile consumatorilor, platforma a înregistrat rezultate remarcabile, consolidându-și poziția de lider și rămânând un punct de referință pentru tranzacțiile auto din țară.

Sectorul auto local a înregistrat un bilanț impresionant la finalul lui 2024, cu peste 1,2 milioane de tranzacții realizate, performanța fiind susținută de creșteri semnificative pe toate segmentele, conform datelor publicate de DGCPI (Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări).

Pe segmentul mașinilor noi, piața a crescut cu 5% față de anul precedent, înregistrând peste 151.000 de unități înmatriculate în 2024, comparativ cu 144.000 în 2023. Tendința ascendentă continuă pentru al treilea an consecutiv, marcând o creștere de aproximativ 25% comparativ cu 2021 și stabilind cel mai bun nivel de după 2019. Cea mai bună lună de achiziție a fost iunie - 21.358 de unități, cu un plus de 62% în comparație cu aceeași perioadă din 2023. La polul opus, septembrie a fost cea mai slabă lună, cu doar 8.975 de unități.