VAUNT, startup-ul proptech (felul în care companiile folosesc tehnologii precum machine learning pentru a ajuta companiile să cumpere, vândă şi să administreze imobiliare; N.red.) care ajută dezvoltatorii imobiliari în procesele de vânzări și marketing în domeniul imobiliar, anunță o creștere semnificativă în 2024, ajungând la 73 de clienți care au listat peste 100 de proiecte în 2024, în valoare totală de peste 1 miliard EUR.
Startup-ul raportează o creștere de 74% în 2024 față de 2023, demonstrând apetitul pieței imobiliare pentru soluții de tehnologie intuitive, ușor de integrat și utilizat atât de echipele de vânzări, cât și de cele de marketing.
Proiecte de peste 1 miliard de euro în platformă
În 2024, în platformă au fost încărcate proiecte în valoare totală de peste 1 miliard EUR și au fost înregistrate tranzacții de peste 488 de milioane EUR. Aproximativ 7% din totalul tranzacțiilor imobiliare din România în 2024 au fost efectuate prin VAUNT, dublu față de anul precedent.
De asemenea, echipa a investit în dezvoltarea de noi funcționalități, precum Client Portal, prin care cumpărătorii primesc gratuit, în timp real, acces la date despre valoarea în piață a proprietății lor. Alte noi proiecte includ funcționalități bazate pe Inteligență Artificială pentru a facilita, de exemplu, generarea de descrieri complete pentru apartamente sau semnarea contractelor, precum și modulul de trimitere de campanii de e-mail marketing și SMS direct din platformă, VAUNT Engage.
Dezvoltare pe piața din Statele Unite
În plus, în 2024 VAUNT a început procesul de scalare a platformei sale de intermediere a vânzărilor de proprietăți imobiliare în SUA.
“Este momentul perfect pentru VAUNT să se extindă în afara granițelor țării. Anul 2024 ne-a validat încă o dată valoarea soluției noastre, ceea ce ne ajută să ne creăm un roadmap ambițios pentru 2025: vrem să scalăm soluția de vânzări pentru dezvoltatori la nivel european, să atragem colegi noi și să formăm o echipă cu adevărat internațională remote, și să ridicăm o rundă de finanțare pentru a accelera procesul de go-to-market pentru VAUNT Market care vizează piața din SUA și Europa,” a declarat Irina Constantin, CEO & Co-founder VAUNT.