Companiile de tehnologie sunt active în industria de instalații. aviație, echipamente medicale, fibră optică, sisteme de computere All-in-One și fintech. În urma programului de accelerare au devenit alumni următoarele start-up-uri:
- ICS International Cooling Systems (România) – companie specializată în proiectarea și execuția de instalații de răcire, filtrare și tratare a apei
- Fagura (Moldova) – un fintech ce a creat o platformă P2P lending (investiții alternative în împrumuturi), înregistrată în Estonia și lansată în R. Moldova, cu ambiția de a devenit o bancă digitală
- Coinscrap Finance (Spania) - o companie Fintech/Insurtech care oferă micro-servicii de planificare financiară pentru bănci și companii de asigurări
- OLSTRAL (România – producător de piese pentru aviație, apărare și spațiu, ce are divizii specializate în vânzarea de echipamente avansate de fabricație CNC și soluții IoT pentru aplicații industrial, precum și echipamente medicale (implanturi ortopedice)
- Headlight Solutions (România) - compania de IT care furnizează produse și soluții tehnologice B2B, care oferă computere ecranate, computere All-in-One, terminale self-service, sisteme de conferință sau software elaborat
- Fibercon (România) - producător de cabluri pentru fibră optică
- STEMI (Slovacia)– companie care creează instrumente pentru paramedici și medici profesioniști care gestionează pacienții în cele mai sensibile cazuri de atac de cord, accident vascular cerebral și traumatisme.
„Din cele 11 companii care au fost selectate în programul de accelerare, 7 start-up-uri din patru țări vor continua să fie susținute și promovate în fața unor potențiali parteneri și investitori. Companiile cu cifra de afaceri sau finanțări atrase de peste un milion de euro sunt în căutare de parteneriate, de clienți noi și de consolidare a businessului. Acceleratorul InnovX-BCR sprijină aceste afaceri să se dezvolte mai departe pe baza solide, având acces la executivi de top, investitori și mentori care să-i ajute să scaleze în continuare”, Ana-Maria Crețu, coordonatoarea departamentului de Social Banking BCR.
„În 2021 InnovX-BCR a accelerat 45 de startup-uri, depășind 110 companii în ultimii trei ani. Am început înscrierile pentru programele de anul acesta și avem în plan să accelerăm două grupe de start-up-uri a câte circa 20 de companii și vom iniția o grupă de investitori, antreprenori români care doresc să formeze VC-uri care să susțină mai departe idei de tehnologie Create în România”, spune Diana Dumitrescu, CEO InnovX-BCR.
Start-up-urile au fost selectate de un juriu format din: Dragoș Petre (Partner Morphosis Capital), Sorin Vișan (Executive Director - IT Solutions at BCR), Liviu Munteanu (Partner Founders Bridge), Bogdan Hristescu (Regional Director FIS&T Euronet Worldwide), Nicu Iancu (Președinte I2DS2), Elena Barsu (CFO Intesasanpaolo), Ana Bobîrcă (Chief Investment Officer CEFS), Diana DUMITRESCU (CEO InnovX), Daniel Dumitrescu (CIO InnovX), Luiza Drăghicean (Growth and Community Manager InnovX) și Silviu Florea (Program Manager InnovX).
Companiile au participat într-un bootcamp de 12 săptămâni în care au avut acces la programe educaționale paralele dedicate diferiților membri ai start-up-urilor în funcție de responsabilități: 1. CEO - Program de educație financiară și de business în vederea atragerii de finanțări de tip grant și equity; 2. CIO - Program educațional de inovare și 3. CTO - Program educațional dedicat tehnologiilor emergente.