Înscrierile în cadrul Global Pitch sunt deschise până pe data de 22 aprilie, iar primele 100 de startup-uri care merg mai departe în cadrul competiției vor fi anunțate pe data de 4 mai. Pe 16 mai vor fi anunțate cele 15 startup-uri finaliste, iar pe 22 mai acestea vor susține, tot online, pitch-ul final.

Această competiție este destinată startup-urilor care au produse și servicii care se încadrează în următoarele categorii:

  • Economie (predicții, consum, analiză, generare de date)
  • Planetă (sustenabilitate, energie regenerabilă, agricultură, impact social)
  • Corp (sănătate, medicină, biologie, wellness, wellbeing)
  • Orașe (smart cities, smart homes, e-guvernare)

Unul dintre marile avantaje ale acestei competiții este dat de faptul că startup-urile participante au acces la o rețea globală de investitori, parteneri, evenimente și antreprenori.

De asemenea, partenerii Global Pitch pun la bătaie traininguri înainte de pitch-ul final, bilete pentru Lisbon Investment Summit, acces la Menorca Millennials primul decelerator de startup-uri din lume, sau posibilitatea de a participa la WeXelerate, cel mai mare accelerator pentru startup-uri din Viena.