UPDATE: Anunțul nu e oficial. Ilan Laufer a revenit asupra deciziei.

"Dorința mea a fost ca toți ce care doresc să se înscrie în programul StartUp Nation să aibă o șansă egală și să finanțăm cât mai multe proiecte. Încă nu s-a publicat anunțul pe site, deci nu este oficial! Mâine voi avea o dezbatere cu reprezentanții mediului de afaceri și iau în calcul și o sesiune suplimentară pentru sumele rămase disponibile. Am dorit să le acord o șansă și celor care au întâmpinat probleme cu ANAF sau cu ONRC! Va doresc o seară liniștită"

---

În program se pot depune dosarele online, ca și până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20.00.

”Încă de săptămâna trecută, potențialii beneficiari ai Start-Up Nation au semnalat o serie de deficiențe de natură tehnică privind procedurile de înființare a firmelor și obținerea documentelor necesare. Pentru a putea remedia urgent aceste probleme apărute, am acționat imediat, ne-am întâlnit cu persoanele din conducerea instituțiilor în cauză (ONRC, ANAF) pentru a găsi soluții”, spune Ilan Laufer într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ilan Laufer a menționat pentru start-up.ro că aplicațiile vor continua fără întreruperi până la noua dată. De asemenea, ministrul a mai spus că a fost începută deja evaluarea proiectelor cu 100 de puncte, pentru a termina evaluările în timp util.

În plus, a spus Laufer, dacă momentan există buget pentru 8.000 de proiecte de 200.000 de lei, va încerca, în funcție de cerere, să suplimenteze acest număr la 10.000 de proiecte.

Astfel, după cum precizează Laufer, pe lângă remedierea problemelor de natură tehnică, pentru menținerea unei competiții corecte și transparente în cadrul programului Start-Up Nation, s-a impus prelungirea termenului limită de înscriere a proiectelor.