Robotul înregistrează, transcrie și rezumă automat conversațiile dintre participanți. Astfel, salvează timp prin evidențierea momentelor cheie ale întâlnirilor, precum concluziile, îngrijorările exprimate, sarcinile asumate de participanți și multe alte informații utile din timpul acestora.

În ultimul an, compania a investit semnificativ în dezvoltarea produsului, lucrând îndeaproape cu sute de organizații. Platforma este disponibilă pe Zoom, Google Meet și Microsoft Teams, suportă mai multe limbi (inclusiv româna) și are deja impact asupra operațiunilor zilnice a peste 500 de companii din SUA și UE.

Înregistrarea și salvarea automată a momentelor importante oferă siguranță si permite participanților să se concentreze pe calitatea conversațiilor. Rezumatul generat automat, trimis prin e-mail la finalul întrunirilor ajută echipele să evite ședințele opționale și să-și elibereze astfel calendarul. Analiza conversațiilor ajută participanții și managerii să înțeleagă cât de eficiente sunt ședintele echipelor lor și să ia măsuri pentru a le îmbunătăți.

Meetgeek este folosit frecvent de echipele de vânzări, specialiștii în recrutare de personal și consultanți, dar este foarte util și pentru întâlniri interne sau pentru predarea cursurilor. Utilizatorii apreciază mai ales abilitatea Meetgeek de a declanșa fluxuri de lucru automate cu ajutorul cărora pot salva înregistrările întâlnirilor, dar și momentele cheie, în aplicații precum CRM, ATS sau de gestionare a sarcinilor (task management).

Această rundă de investiție sprijină demersurile companiei de a-și crește rapid baza de clienți și de a dezvolta tehnologia în continuare. Compania angajează în mod activ profesioniști în marketing digital, business developers sau ingineri software, cu misiunea de a redefini cultura ședințelor în companii.

”Este o oportunitate imensă în piață și acum este momentul perfect pentru a face parte din echipa noastră. Am parcurs un drum lung în construirea unui produs foarte competitiv, dar este încă suficient de devreme pentru a avea un impact semnificativ. Observăm o piață înfometată, gata să fie educată și în căutare activă de soluții pentru a automatiza și eficientiza ședințele de la un capăt la altul. Există o cerere mare și ne dorim să livrăm rapid soluții. Acest lucru ne ține în priză și ne motivează”, spuneDan Huru, co-fondator și CEO al Meetgeek.

”Meetgeek.ai este adoptat rapid de companiile care doresc să capteze momentele importante din conversații, să-și optimizeze procesele de vanzari sau de recrutare. Suntem mândri de ceea ce a realizat echipa pana acum de la prima noastră investiție și suntem încrezători că pot deveni un jucător global cheie în acest spațiu. Vedem această tehnologie care schimbă jocul devenind noul standard pentru telemuncă sau sistemul de lucru hibrid”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game.

EGV a anunțat prima investiție de 150.000 EUR în Meetgeek.ai în aprilie 2021.